La o săptămană de la izbucnirea scandalului dintre Monica Columbeanu şi Oana Zăvoranu, soţia milionarului a ieşit la rampă cu o declaraţie la emisiunea lui Cristian Brancu, de la Antena 2. Ea a povestit ce s-a întâmplat pe platou la filmările unei noii ediţii a emisiunii “Pact cu diavoliţa”, prezentată de Oana Zăvoranu.
“Am acceptat invitaţia celor de la Kanal D, după ce am semnat un contract în prezenţa impresarului meu, Matei Mico. În contract se stipula faptul că pentru a participa la această emisiune voi primi 300 de euro, iar eu eram de acord ca pe parcursul ei să asist la un casting pentru a alege un şofer. Nu m-am aşteptat însă ca unul dintre băieţii care au participat la casting şi care era aproape gol să vină să mă ia în braţe. Eu sunt o femeie căsătorită şi nu am de ce să accept un astfel de tratament, mai ales că am fost minţită şi trădată şi nimeni nu mi-a spus că se va întâmpla aşa ceva în emisiune, altfel cu siguranţă nu aş fi acceptat să particip. Am considerat această ieşire ca fiind jignitoare la adresa mea şi am precizat că nu vreau să fie transmise aceste înregistrări. Pot spune că este chiar o hărţuire. Eu îmi faceam meseria la televiziune, aveam un contract semnat şi nu cred că este normal ca în timp ce vii la serviciu să fii hărţuit. Să-mi aprindă lumânări la biserică pentru câtă promovare i-am făcut”, a declarat Monica. În Libertatea puteţi citi şi răspunsul Oanei.