_mg_8532

De la Mitropolie, la Primărie şi la Consiliul Judeţean, marşul anti avort a purtat prin centrul istoric câteva zeci de persoane cu mesaje grăitoare menite să-i sensibilizeze pe cei care găsesc că întreruperile de sarcină sunt normale.

„Mama, te implor, lasa-mă să trăiesc!” sau „Lăsaţi copiii să vină la mine!” sunt două din mesajele scrise cu litere mari pe pancartele purtate de cei care au participat la protestul împotriva avorturilor. Studenţi de la teologie, preoţi de rit ortodox, membri ai asociaţiei Pro Vita şi elevi de şcoală primară, în total aproximativ 50 de persoane au mărşăluit din faţă de la Mitropolie spre Piaţa Mare, s-au oprit în faţă la Primărie şi la Consiliul Judeţean şi au continuat protestul pe Nicolae Bălcescu, Andrei Şaguna şi, din nou, pe strada Mitropoliei. Ca în fiecare an, de 1 iunie, ziua copiilor de pretutindeni, Asociaţia Pro Vita trage un semnal de alarmă opiniei publice şi condamnă întreruperile de sarcină. „Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Asociaţia Pro Vita Sibiu a organizat o manifestaţie publică pentru sensibilizarea publicului cu privire la tragedia avortului”, a declarat Sebastian Moldovean, secretar al Asociaţiei Pro Vita Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică