Un tânăr de 23 de ani, soldat în Poliţia Militară a fost atacat duminică seara de un grup de patru indivizi, fiind înjunghiat în coapsa stângă. Marius Cornea a reuşit să fugă până în Piaţa MAre, unde i s-a făcut rău şi a chemat Salvarea. Prietenii tânărului susţin că centrul Sibiului e terorizat de o nouă gaşcă de interlopi, după ce Clanul Tâmplarilora fost dispersat.
Incidentul a avut loc în faţa pizzeriei Unicum, duminică în jurul orei 17. Tânărul era împreună cu fratele său cînd s-a trezit înconjurat de patru indivizi pe care îi cunoştea din cluburi. Aceştia au început să-l ameninţe, l-au bruscat iar unul dintre ei i-a înfipt în picior un cuţit de vânătoare. Marius Cornea a reuşit să scape şi a rupt-o la fugă spre Piaţa Mare. Victima spune că nimeni de pe stradă nu a făcut nici cel mai mic gest ca să-i sară în ajutor. „Am simţit că imi curge ceva pe picior şi am fugit. M-au urmărit până la Billa. Când am ajuns în Piaţa Mare, nu am mai putut. Mi s-a făcut rău şi am sunat la 112”, a povestit Marius de pe patul de spital.
În curtea spitalului erau dimineaţă alţi patru tineri, prieteni de-ai victimei, care şi ei au mai avut de-a face cu tinerii care s-au organizat de câteva luni într-o gaşcă şi terorizează centrul. „Ne-au spus că vor să bată tot pe strada 9 mai. La unul i-au luat telefonul, pe altul l-au bătut şi i-au luat banii, mie mi+e frică sa mai merg la şcoală că mă aşteaptă să mă bată. Îs vreo 30-40 de inşi adunaţi în gaşcă, mulţi din Turnişor” a declarat unul dintre vecinii lui Marius Cornea.
Atacatorul, Lucian Neagu, (20 de ani) este căutat de Poliţie.
Urmăriţi mai jos declaraţiile tinerilor:
[kaltura-widget wid=”l17pwdr0mt” width=”400″ height=”365″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ /]
La unul i-au luat telefonul, pe altul l-au bătut şi i-au luat banii, mie mi+e frică sa mai merg la şcoală că mă aşteaptă să mă bată :)))asta e tare:)))ati avut nocor ca ia arestat:))