Comisia de Disciplină a FRF a decis ca fundaşul echipei FC Bihor, Claudiu Cosma, să fie suspendat 6 etape. Fotbalistul originar din Sibiu trebuie să plătească şi o amendă de 3.200 lei.
Cosma a fost suspendat din cauză că la meciul de sâmbăta trecută dintre FC Bihor şi U Cluj, în minutul 70, la scorul de 0-2, centralul Adrian Comănescu a fluierat pauză pentru hidratare, mingea fiind trimisă în afara terenului de orădeni. Conform site-ului liga2.ro, arbitrul Comănescu a indicat mai apoi repunere de la margine tot pentru orădeni şi, din faza care a rezultat, Cătălin Bucur a şutat de la marginea careului şi a marcat. În acel moment au început protestele din partea clujenilor, care i-au cerut explicaţii centralului Adrian Comănescu şi tuşierului Ionel Popa, ambii indicând gol valabil. După îndelungi parlamentări, Popa a recunoscut că oaspeţii erau cei care trebuiau să repusă balonul de la margine, moment în care Comănescu a anulat golul şi a dat mingea echipei lui Dorinel Munteanu. A venit rândul gazdelor să protesteze, iar Cosma a fost eliminat pentru că l-a bruscat pe asistentul Popa. Conform declaraţiilor coechipierilor lui Cosma, fostul fundaş al defunctei FC Sibiu, doar l-ar fi înjurat pe tuşier şi niciun moment nu ar fi fost vorba de bruscarea acestuia. În schimb, în raportul de arbitraj se pare că a fost trecut că Ionel Popa a fost bruscat şi înjurat de către Cosma.
Publicat înFotbal, Sport