Cinci câini dresaţi pentru a interveni în caz de calamităţi naturale vor face demonstraţii în direct miercuri de la ora 10.00 până seara târziu.
Echipa Câini pentru Oameni a fundaţiei VIER PFOTEN se va afla miercuri de la ora 10.00 în Sibiu, chiar în Piaţa Mare a oraşului în cadrul unei zile cu totul şi cu totul speciale pentru sibienii sau turiştii care au drum în această parte a Sibiului. Super câinii prezenţi la eveniment, asistaţi de traineri şi handleri, vor demonstra că un fost câine fără stăpân poate deveni un câine salvator de vieţi. „Echipa canină Câini pentru Oameni va fi compusă din cinci câini special antrenaţi pentru astfel de evenimente şi nu numai. Câinii acestui proiect pot interveni în caz de calamităţi naturale cum ar fi cutremurele şi avalanşele, salvând oameni de sub dărâmături sau metri cubi de zăpadă. Ba mai mult, câinii Creţu, Spritz, Gigică, Marin şi Ţucă sunt şi câini de terapie, ajutând copii cu diverse dizabilităţi mentale să se refacă sau să-şi îmbunătăţească vizibil starea de sănătate. De altfel, Câini pentru Oameni este şi primul proiect de terapie asistată de câini din România” se arată într-un comunicat al fundaţiei Vier Pfoten
Cort în Piaţă
În cadrul evenimentului, impresionantele mascote gonflabile VIER PFOTEN precum şi un cort info vor fi instalate în Piaţa Mare, iar reprezentanţii fundaţiei vor împărţi fluturaşi, baloane, abtibilduri şi alte promoţionale celor prezenţi la eveniment. Tot ân în cadrul demonstraţiei copiii prezenţi precum şi adulţii vor fi încântaţi de giumbuslucurile executate cu mare graţie de cei cinci câini special antrenaţi pentru a desena zâmbete pe feţele privitorilor.