cindrea-in-centru-2-webPSD-istul Ioan Cindrea îl acuză pe ministrul Radu Berceanu că sabotează intesele judeţului Sibiu prin intenţia de a scoate din circulaţie linia de cale ferată dintre Sibiu – Copşa Mică.

cindrea se ia de berceanu pentru că vrea să închidă calea ferată între sibiu şi copşa mică

Liderul local al PSD-ului spune că nu acceptă ca Radu Berceanu să lovească pentru a treia oară în interesele judeţului Sibiu, acuzându-l pe acesta că se face principalul vinovat de sistarea lucrările la centura ocolitoare a oraşului, că a mutat o parte din banii pentru acest proiect şi că acum întrerupe calea ferată dintre cele mai mari oraşe ale judeţului, Sibiu şi Mediaş. „Această linie feroviară este deosebit de importantă din punct de vedere economic şi social. Radu Berceanu este iresponsabil şi îi voi cere demisia în cazul în care se va pune în aplicare această intenţie”, a spus, miercuri, Ioan Cindrea.

CFR-ul nu ştie nimic

Directorul regionalei CFR Braşov, în administrarea căreia intră şi tronsonul de cale ferată despre care Ioan Cindrea spune că va fi închis, a spus miercuri că nu se va pune în aplicare un astfel de plan. „Trebuie spus din capul locului că CFR nu va renunţa la ruta dintre Sibiu şi Copşa Mică. Este o rută foarte importantă pentru că face legatura între culoarele II şi III care sunt cuprinse în planul de modernizare şi noi chiar am transmis la Bucureşti o  informare prin care cerem ca rutele din judeţul Sibiu să fie suplimentate pe viitor” a declarat Ioan Stegaru, director regional CFR Braşov.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică