Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost găsit mort într-una din garsonierele blocului de la Retezat, din cartierul Lazaret. Tânărul era mort de câteva zile pentru că intrase în descompunere, iar cauza morţii este intoxicaţia cu monoxid de carbon.

Radu Tudor, în vârstă de 35 de ani, a fost descoperit de fratele său. Acesta a văzut că nu mai răspunde la telefon şi s-a dus să-l caute.

Cum nu răspundea nimeni, a bănuit că ceva rău s-a întâmplat, mai ales că în urmă cu puţin timp îşi îngropaseră mama.[nggallery id=186]

A sunat la 112 şi un echipaj de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă s-a deplasat pe strada J. Sebastian Bach ca să intre pe geam să vadă dacă este cineva înăuntru, fără să spargă uşa metalică.

Pompierii l-au găsit pe tânărul de 35 de ani decedat, iar aragazul era pornit. Poliţia a ajuns imediat şi ea la faţa locului împreună cu medicii legişti şi au început cercetările.

Potrivit unuia dintre legişti, corpul tânărului intrase în putrefacţie, semn că era decedat de câteva zile. Un miros greu a cuprins tot blocul când legisţii au deschis uşa şi au luat cadavrul ca să-l transporte la Laboratorul de Medicină Legală, pentru autopsie.[kaltura-widget wid=”8pxoz1hppq” width=”410″ height=”364″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ align=”left” /]

Ultima oră

Comentariul meu

Publică