Universitatea „Lucian Blaga” are şi anul acesta o ofertă foarte bogată iar ca măsură de criză, taxele rămîn pe loc. Pentru anul universitar 2009-2010, Universitatea scoate la concurs aproape 5.000 de locuri, la fel ca şi anul trecut, dintre careulbs 1.680  fără taxă.

Reprezentanţii ULBS au decis ca taxele să fie îngheţate pentru a-i sprijini pe tinerii care vor să urmeze o facultate şi nu vor prinde unul dintre locurile bugetate. Cea mai costisitoare facultate este Medicina, unde studenţii plătesc o taxă  de 3.800 de lei in anul I, iar cei din anii II-VI, 4.200 de lei anual.  Examenele de admitere la facultăţile sibiene încep la mijlocul lunii iulie, iar taxa de înscriere la concurs este de 100 de lei.
Admitere cu dosare
La aproape toate facultăţile sibiene admiterea se face prin concurs de dosare. Excepţie face Facultatea de Medicină, care păstrează proba scrisă la  specializările „Medicină” şi „Medicină dentară”, probă care va consta într-un examen din materia de biologie de clasa a XI-a sau chimie organică din clasele a XI-a şi a XII-a. Şi pentru admiterea la specializările care impun abilităţi speciale, candidaţii susţin probe practice.

DESCARCĂ LOCURILE DETALIATE PE FACULTĂŢI CU AMĂNUNTE DESPRE EXAMENUL DE ADMITERE L A FIECARE SPECIALIZARE


DESCARCĂ PLANURILE DE ŞCOLARIZARE


DESCARCĂ TAXELE DE ŞCOLARIZARE

Ultima oră

Comentariul meu

Publică