_mg_2757„De la ce-ţi laşi la vedere, poţi să-ţi iei la revedere” este sloganul campaniei de prevenire a furturilor din auto, lansată luni de  Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu. Poliţiştii vor să reducă astfel numărul spargerilor de maşini, care au crescut de peste cinci ori în primele patru luni ale anului 2009, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut,  iar tendinţa se menţine.

În primele patru luni ale lui 2009, s-au înregistrat 250 de furturi din auto în tot judeţul, (220 doar în Sibiu),  iar dintre acestea, poliţiştii au găsit făptaşii în 76 la sută dintre cazuri. Un procent de 30 la sută dintre spărgătorii de maşini provin din rândul minorilor, nu răspund penal şi acţionează după amiaza.

Fata cu 84 de spargeri la activ

Nu este nevoie de mai mult de câteva secunde pentru ca un hoţ să spargă geamul maşinii cu o bujie şi să ia tot de găseşte la vedere. Aceasta a fost metoda folosită de o tânără de 19 ani, din Sibiu, care a dat peste 80 de spargeri în doar cîteva luni.

Autocolante de prevenire

În cadrul campaniei, poliţişti de proximitate şi de la compartimentul prevenire vor lipi autocolante şi vor lăsa pliante pe parbrizul maşinilor pe care le vor găsi cu bunuri lăsate la vedere, iar în paralel va fi difuzat şi un spot radio.

Deşi poliţiştii de la Ordine Publică au patrulat zilnic şi până acum şi au pus biletele pe geamurile maşinilor în care erau lăsate la vedere bunuri care atrag hoţii, cum ar fi genţi, laptopuri, aparate foto, GPS-uri şi altele, numărul spargerilor nu a scăzut.

[kaltura-widget wid=”gxkpvgbysg” width=”410″ height=”364″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ /]

Ultima oră

Comentariul meu