Primarul Klaus Johannis va participa la Ulm în Germania la o conferinţă ce va avea ca temă Sibiul ca locaţie economică. Edilul şef va încerca să convingă investitorii germani să vină în oraşul pe care îl conduce.

sibiul promovat economic de johannis în germania

Evenimentul care va avea loc în perioada 26 – 29 aprilie este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie din Ulm, cu sprijinul Primăriei oraşului Ulm şi a domnului Martin Rill, un sibian care a dus de fiecare dată cu sine numele oraşului natal. La acest eveniment vor fi prezenţi reprezentanţi şi directori de firme, precum şi instituţii bancare din regiunea Ulm (Alb-Donau-Kreis) şi a Landului Baden-Württemberg. Primarul Klaus Johannis va fi prezent la această conferinţă pentru a promova imaginea Sibiului ca o locaţie economică ce oferă climatul propice potenţialilor investitori. Johannis va susţine în data de 28 aprilie o prezentare pe această temă, invitându-i pe oamenii de afaceri din această regiune să cunoască Sibiul. „Consider că este foarte important ca Sibiul să fie promovat şi pe acest plan pentru a asigura şi pe viitor o dezvoltare a domeniului economic. Sibiul are un potenţial bun şi am încredere că promovarea acestuia îi va convinge pe potenţialii investitori să aleagă Sibiul pentru deschiderea de noi afaceri” a declarat Klaus Johannis.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică