Fanii lui CSU au pregătit o coregrafie specială şi promit o atmosferă de zile mari în meciul de vineri de la ora 19.00 dintre Sibiu şi Mobitelco.


Pentru a nu se mai repeta incidentele de la Cluj, suporterii echipei de baschet, CSU Sibiu, au stabilit contacte cu membrii ai galeriei grupării din urbea de sub Feleac. Claudiu Hila, de la Asociaţia „Al 6-lea jucător” spune că nu vor fi incidente în tribune. „Noi am luat de ceva timp, iniţiativa de a îi contacta pe suporterii clujeni şi pe liderii lor ca să încercăm să facem ca lucrurile să revină la normal între suporterii celor două echipe şi cred că am reuşit să facem acest lucru” a declarat Claudiu Hila. La meciul de vineri de la ora 19.00, vor fi prezenţi 60 de surporteri ai Clujului, precum şi 17 oficiali de la aceeiaşi grupare. Legat de atmosfera de la meci, Hila nu a dezvăluit nimic din coregrafia pregătită, dar a mărturisit că s-au pregătit surprize speciale. „Cred că va fi o atmosferă foarte frumoasă. Noi nu avem ca filozofie violenţa între suporteri. Ne-am pregătit bineînţeles pentru acest meci. Am făcut şi fluturaşi prin oraş ca să mediatizăm meciul. Legat de coregrafie o să vedeţi la sală ce am pregătit.Vă pot spune doar că am cheltuit nişte sume importante ca să fie ceva de calitate” a mărturisit Hila.

Suporterii văd o echipă dezbinată

Suporterii lui Csu Sibiu spun că simt de pe margine faptul că la CSU Sibiu, lucrurile nu merg chiar aşa cum îşi doreşte toată lumea. „Simţim echipa mai puţin unită… Aşa ca dorinţă de victorie am văzut la toţi jucătorii, dar ceva totuşi lipseşte şi se simte totuşi parcă o anumită lipsă de coeziune” a mai opinat Hila.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică