După mai multe filaje, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substante Toxice au prins ieri un braconier care îşi instalase două capcane într-o pădure în apropiere de Racoviţa.

Prezenţa cuştilor de fier în pădurea de foioase de pe dealul Branişte, de pe raza comunei Racoviţa a fost semnalată poliţiştilor de pădurarul de la Ocolul Silvic, în urmă cu mai mult timp. Cuştile erau amplasate la o distanţă de aproximativ 200 de metri şi respectiv 800 de metri, faţă de drumul forestier şi aveau în interior şi în apropiere ştiuleţi de porumb pentru ademenirea mistreţilor.

Sibianul care adusese de câteva luni cuştile cu un tractor, mergea perioadic să le verifice şi să mai pună momeală. Ieri a avut ghinionul ca poliţia să treacă din nou să verifice zona. Deşi Ilie David, membru vânător şi posesor de permis de armă nu a fost susprins în flagrant, lângă cuşti, poliţiştii i-au găsit autoturismul cu portierele încuiate, iar în jurul acestuia erau pănuşi de porumb, bucăţi de ştiuleţi de porumb şi saci din rafie cu boabe de porumb. Atfel a fost identificat şi este cercetat acum pentru tentativă de braconaj.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică