În jur de 300 de sibieni au aşteptat dimineaţă la Hypermarketul Trident Shopping City marea deschidere, care a întârziat o jumătate de oră pentru câteva mari retuşuri nefinalizate. Mall-ul Tridentului, de lângă Metro, s-a deschis în cele din urmă aşa cum era, iar mulţimea a intrat lejer în mai puţin de cinci minute.

Ca să fie primii la marile reduceri anunţate, câţiva zeci de oameni s-au strâns de la ora 8 şi au ocupat loc chiar în vârful cozii, înarmaţi cu câte un cărucior. Până s-a făcut ora 9, anunţată pentru deschidere, mulţimea crescuse puţin şi începea să dea semne de nerăbdare, în timp ce înăuntru se mai stergea încă praful de pe ceramica lucioasă de pe jos. Nu peste tot, că nu mai era vreme. Ultimele retuşuri s-au făcut cu mopul, sub ochii clienţilor care aşteptau startul. Câţiva clowni i-au întâmpinat pe primii clienţi ai Hypermarketului cu revista Trident şi o mână de baloane de la Joe.[nggallery id=111]

Deschiderea de sâmbătă nu a fost una oficială, potrivit managerului companiei Trident, Constantin Mateescu, pentru că practic s-a deschis doar Tridentul nu şi Schopping Center-ul. Niciunul din spaţiile comerciale ale galeriei nu era funcţional şi dinauntru se auzeau şi se vedeau oameni meşterind de zor. Nici parcarea din faţă nu era azi încă gata iar la ieşire câţiva muncitori puneau încă biscuiţi.

Investiţia Trident Shopping City depăşeste 15 milioane de euro şi a fost demarată chiar când începuseră să apară primele semne de criză. Constantin Mateescu spune că săptămânal vor fi deschise noi magazine în galerie, apoi cinematograful 3D şi când totul va fi gata va avea loc şi o mare lansare oficială.

[kaltura-widget wid=”2enwr8ov6o” width=”500″ height=”432″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ /]

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii