Tinerii care ştiu să se dea cu skate-ul sunt aşteptaţi vineri să vină în parcul special amenajat pentru ei pe bulevardul Coposu.
O săptămână, 3 oraşe, doi dintre cei mai buni skateboarderi din lume şi alte câteva zeci de skateri autohtoni sunt ingredientele care condimentează cel mai nonconformist concurs,  Red Bull Local Hero Tour. Bucureştiul, Braşovul şi Sibiul sunt cele trei oraşe prin care turneul va trece. Mai exact cei mai tari skateri din aceste orase vor avea ocazia să demonstreze organizatorilor că ei sunt cei mai buni. „Cele mai spectaculoase trick-uri sau cele mai înalte sărituri vor fi la ordinea zilei. Şi, pentru a ăi putea învăţa lucruri noi, îi aducem şi la Sibiu pe doi dintre cei mai „vânaţi” skateri din lume, Boaz Arrow şi Madars Apse. După competiţia propriu-zisă, cei doi vor ţine şi un workshop, aşa că, dacă celor ce concurează nu le iese vreun trick sau vor să înveţe unul nou, au încă o şansă în plus” a exlicat Andreea Torba, una dintre organizatoarele evenimentului.

red bull local hero vine la sibiu

Cine sunt Aquino şi Apse?
Boaz Aquino respiră skateboarding prin fiecare por al său, în fiecare zi, petrecându-şi cea mai mare parte a vieţii în skatepark. Iese pe primul loc de fiecare data la concursurile din Israel şi printre primii la competiţiile europene. Madars Apse este un tânăr talentat skater, cunoscut de către oricine din Ţările Baltice pentru trickurile sale. Îndrăgostit de skateboard încă din din 2001, când avea 11 ani, Madars a fost campionul Letoniei mai mulţi ani la rând.

[nggallery id=98]

PROGRAM RED BULL LOCAL HERO TOUR
Sibiu, Sk8 park Corneliu Coposu, 10 aprilie, ora 13.00
Brasov, Sk8 park Centrul Civic, 12 aprilie, ora 13.00.
Bucuresti, Sk8 park IOR, 14 aprilie, ora 13.00.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică