Teatrul Radu Stanca şi teatrul Gong se alătură unei campanii ce are loc la nivel naţional, în scopul ajutorării artiştilor cu situaţii medicale deosebite.


Uniunea Teatrală din România organizează în aceste zile, Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”, cu scopul sensibilizării opiniei publice în vederea strângerii de fonduri pentru artiştii vârstnici cu probleme de sănătate din toată ţara. Campania are ca obiectiv ajutorarea financiară a aproximativ 100 de artişti din toată ţara cu situaţii medicale grave şi urgente. În acest an, punctul culminant al campaniei este reprezentat de un spectacol de strângere de fonduri organizat în data de 27 martie, pentru a marca Ziua Mondială a Teatrului. În semn de solidaritate, instituţiile teatrale din România participă la această acţiune, prin programarea unui spectacol din repertoriu, înaintea căruia se transmit publicului informaţii legate de Ziua Mondială a Teatrului şi ce se doreşte cu această campanie. La Sibiu, Teatrul Pentru Copii Şi Tineret „Gong”, Sibiu, face acest lucru la piesa „Cum a devenit Arthur rege”, iar Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu înainte de piesa, „Cerere în căsătorie” de Cehov.

Ultima oră

Comentariul meu