Locuitorii din Turia, judeţul Covasna, intraţi anul trecut în Cartea Recordurilor cu cel mai mare bulz, susţin că sibienii nu au reuşit să payday 2 cheats le doboare recordul. Primarul comunei a declarat, pentru AGERPRES, că ceea ce au făcut sibienii nu se compară cu bulzul de la Turia, realizat după o reţetă proprie, omologată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) şi a fost green payday loans fiind preparat în doar trei minute, în prezenţa reprezentanţilor World Records Academy, ai Serviciului de Metrologie şi a unui notar public, care au măsurat şi omologat recordul. „Dacă sibienii susţin că au folosit reţeta noastră şi că payday loans online no credit check ne-au depăşit recordul înseamnă că avem de-a face cu un caz online payday loans for bad credit de piraterie şi vom face contestaţie la OSIM” a precizat Daragus Atilla. Bulzul sibian, făcut de bucătarii de la Simba în cadrul Festivalului Internaţional de Nunţi şi Gastronomie l-a depăşit cu 38,68 de metri pe cel făcut anul trecut în comuna payday express Turia, judeţul Covasna, care a măsurat 150,32 de metri. paydayloansonlinecaus.com Sibienii sunt însă de altă părere şi cred că cei direct payday lenders din Covasna sunt post informaţi, referitor la omologarea recordului. „Procedura de omologare este de două payday loans dallas tx feluri: fie vin cei de la Cartea Recordurilor la faţa locului, fie fac organizatorii măsurători şi paydayadvanceusca.com/ înregistrări, pe care payday loans in las vegas le trimit către ei, ceea ce am făcut şi noi. Din câte ştiu eu, bulzul e un produs tradiţional românesc, nu se poate pune problema copierii http://paydayloansonlinecaus.com/ reţetei. Bucătarii noştri au adăugat acestei reţetei tradiţionale un ace payday loans ingredient secret, pentru un gust special, după o reţetă proprie. Dacă va fi omologat sau nu, urmează să stabilească cei de la Cartea Recordurilor”, a spus payday Mihai Zugravu, surprins de contestaţia celor de la Covasna.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică