O sibiancă de 74 de ani a fost găsită moartă într-un apartament de pe strada Onceşti. Pompierii au escaladat imobilul pentru a putea ajunge în casa bătrânei pe care vecninii nu au mai văzut-o de două luni.


Liniştea unui bloc de pe strada Onceşti, a fost tulburată marţi dimineaţă, când un echipaj de pompieri de la Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, a sosit în faţa imobilului pentru a răspunde unei solicitări, făcută de un frate al unei bătrâne de 74 de ani, care nu a mai putut fi contactată de acesta de aproape două luni. Ajunşi la faţa locului, alături de un echipaj de medici de la SMURD Sibiu, pompierii au escaladat imobilul, coborând pe o scară de la un etaj superior, pentru a intra pe geam în locuinţa Mariei Bădiţă. Când au ajuns în casă, aceştia au găsit-o pe femeie, zăcând întinsă, lângă uşa de la baia locuinţei sale. După aprecierile medicilor de la SMURD femeia este decedată de aproximativ o lună şi jumătate. Poliţia spune că nu există semne că ar fi vorba de o crimă. „Din cercetările efectuate la faţa locului s-a stabilit că nu este vorba de un omor. Medicul a concluzionat că este vorba de o moarte naturală” a explicat Luciana Balteş, purtător de cuvânt al IJP Sibiu. Vecinii au mărturisit că s-au temut de ceva rău, deoarece cutia poştală era plină cu corespondenţă. Fratele Mariei Bădiţă, a mărtursit că nu a mai vorbit cu sora sa de anul trecut. „De la Crăciun nu am mai dat de ea. Am crezut că a fost plecată undeva, dar cum la telefon nu a mai răspuns nimeni, am decis să vin la Sibiu şi am cerut ajutorul organelor de drept să pot să intru în casă, deoarece la uşă nu a răspuns nimeni” a mărturisit Emil. Bădiţă Maria locuia singură, soţul şi fiica ei fiind decedaţi.

[nggallery id=66]

[kaltura-widget wid=”bo6edmxbrs” width=”410″ height=”364″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ /]

Ultima oră

Comentariul meu