„ Galeriile comerciale Pacea”, cum a fost botezat de către investitor, micul mall a fost ridicat pe locul fostului cinematograf Pacea în numai 8 luni şi va fi deschis în aprilie. Spaţiile comerciale se închiriază cu 35 de euro pe metru pătrat.

Spaţiul în care a funcţionat  zeci de ani cinematograful Pacea a fost retrocedat către o familie din Austria iar omul de afaceri Ilie Carabulea a cumpărat clădirea de la reprezentantul legal al familiei. Din luna iulie a anului trecut şi până în prezent, clădirea fost transformată într-un mall de mici dimensiuni cu o investiţie de 2 millioane de euro.

„ A fost o lucrare destul de amplă, însă în această sumă sunt incluse achizitionarea locaţiei, proiectul, taxele, amenajările, dar şi alte chelutieli”, a spus omul de afaceri sibian.

Probleme cu clădirea

Reamenajarea clădirii de pe strada Nicolae Bălcescu a creat şi o serie de probleme pe parcursul derulării lucrărilor, din cauza vechimii fostei construcţii şi a accesului dificil în zonă. „A fost un grad de dificultate ridicat de execuţie a lucrărilor, din cauza accesului şi a amplasamentului obiectivului în zona istorică a Sibiului. Mai mult, o parte din lucrări au necesitat o executare manuală şi a fost nevoie de modificări structurale faţă de clădirea existentă”, a completat Ilie Carabulea.

Pe trei etaje

Noile galerii comerciale din centru istoric al oraşului au o suprafaţă totală utilizabilă de 1.510 metri pătraţi, structurată pe trei nivele. La parter vor fi un magazin alimentar şi anexe, pe o suprafaţă de 437 de metri pătraţi, în timp ce la primul etaj va fi loc pentru o cofetărie şi o gelaterie, care se vor întinde pe o suprafaţă de 544 metri pătraţi, iar la ultimul etaj sunt spaţii comerciale cu anexe şi un café- bar, care vor ocupa 529 pe metri pătraţi din suprafaţa totală a clădirii.

Potrivit lui Ilie Carabulea, deocamdată se află în faza de negociere cu diverse firme care doresc să închirieze spaţii în ” Galeriile comerciale Pacea”, preţul promoţional fiind de 35 de euro pe metru pătrat.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică

  1. Exact ceea ce ne lipsea, astept cu interes transformarea muzeului satului intr-un „mall in aer liber” ceea ce nu-i exclus dupa realizarea cartierului rezidential din imediata vecinatate…urmeaza teatrul „Radu Stanca Mall” …sa „mall de ras” nu alta…