OPC-ul va amenda cu cel puţin 2000 de lei firma care deţine instalaţia de telescaun de la Păltiniş, iar ISCIR-ul va delibera o decizie a inspecţiei făcute, marţi dimineaţă.

Descinderile făcute de către inspectorii de la Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi a Cazanelor de Ridicat din Sibiu, împreună cu cei de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, la telescaunul din Păltiniş s-a lăsat cu sancţiuni. Dacă cei de la ISCIR s-au limitat la a cerceta motorul care s-a defectat duminică, cei de la OPC au aplicat şi o sancţiune. ISCIR-ul spune că va face public punctul de vedere oficial pe parcursul zilei de marţi, dar mai mult ca sigur concluzia va arăta că vechimea de aproape 40 de ani a motorului este cauza defecţiunii. Inspectorii de la OPC au fost mai drastici şi au decis să aplice o amendă de cel puţin 2000 de lei firmei Libertatea SA, care administrează telescaunul. „Plasa de la baza pârtiei este deteriorată şi astfel condiţiile de siguranţă sunt afectate, iar la telescaun nu este afişat numărul de telefon şi adresa de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului. Amenda este de la 2000 la 6000 de lei. Firma care patronează telescaunul este invitată marţi dimineaţă la sediul nostru pentru a primii procesul verbal de contravenţie” a explicat inspectorul Andrei Arsenie.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. minim 2000 de lei ???????????????????????? BATAIE DE JOC ! oamenii aia au stat in frig atata timp si aia risca o amenda de 20 milioane ? ca nu le va da nimeni mai mult. Si oricum, si daca le-ar da 60 milioane, tot este putin !