Peste 3500 de bilete au fost vândute în mai puţin de o oră joi după amiază la Mediaş în ciuda faptului că preţul acestora a fost de trei ori mai mare decât în mod obişnuit. Meciul dintre Gaz Metan şi Dinamo este în direct, sâmbătă de la ora 15.00, în sistem live-text şi foto, meciul de la Mediaş.

Medieşenii care şi-au procurat abonamente din timp pentru returul de campionat al ligii 1, au motive de satisfacţie. Joi după amiază la casele de bilete de la stadionul Municipal şi de la Sala Sporturilor din Mediaş, mii de oameni s-au înghesuit să prindă un bilet pentru meciul de sâmbătă după amiază, dintre Gaz Metan şi lidera ligii 1, Dinamo Bucureşti. Cele 3500 de bilete puse în vânzare s-au dovedit a fi prea puţine, chiar şi în ciuda faptului că preţurile acestora au fost majorate cu 300 la sută. Astfel un bilet la tribuna 1 şi 2, a costat 20 de lei în loc de 7 lei în mod obişnuit, iar un tichet de intrare la peluză s-a vândut cu 15 lei, în loc de 5 lei cât a costat în turul campionatului. „Toate biletele s-au epuizat încă din prima zi, respectiv de joi. La ora actuală nu mai este nici un loc disponibil pentru partida cu Dinamo” a declarat Alex Pântea, ofiţer de Presă al clubului Gaz Metan Mediaş.[kaltura-widget wid=”s4tl5bptcg” width=”410″ height=”364″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ /]

Ultima oră

Comentariul meu