Municipalitatea anunţă că sibienii sunt aşteptaţi să îşi reînoiască sau actualizeze actele de identitate, în caz contrar urmând să dea amenzi celor care nu respectă aceste obligaţii.

somaţie pentru schimbarea cărţilor de identitate

Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din Sibiu a făcut marţi un apel către locuitori din urbea de pe Cibin,  prin care le reaminteşte acestora că au obligaţia de a intra în legalitate din punctul de vedere al actelor de identitate.  Primăria spune că în conformitate cu  prevederile legale, este de datoria fiecărui cetăţean să se prezinte în termenele legale pentru punerea în legalitate cu primul act de identitate la vârsta de 14 ani, la expirarea precedentului act de indentitate, la schimbarea domiciliului sau stării civile, în cazul furtului, pierderii, deteriorării buletinului sau cărţii de identitate, precum şi pentru a solicita înscrierea vizei de flotant, persoanelor care locuiesc temporar la o altă adresă decât cea de domiciliu. „Funcţionarii serviciului stau la dispoziţia publicului zilnic, după următorul program: 08.00 – 13.00 şi 14.00 – 16.00, iar miercuri programul este prelungit între orele 14.00 şi 18.00. Actele necesare pot fi obţinute de la avizierul serviciului, sunt afişate în pasajul subteran de lângă magazinul „Dumbrava” precum şi pe site-ul oficial al primăriei www.sibiu.ro” a explicat Daniela Costa, din cadrul Biroului de Presă al Primăriei Sibiu. Acesta a mai declarat că nerespectarea acestor obligaţii, în termenele legale, va atrage răspunderea contravenţională  celor vinovaţi, concretizată prin amenzi cuprinse între 40 şi 80 de lei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică