Copacii din zona Aeroportului, de pe Alba Iulia, sunt tăiaţi pentru că sunt prea bătrâni. Primăria promite că pune alţii în loc.

Toţi cei aproape 70 de plopi candieni, bătrâni de 50 de ani, de pe şoseaua Alba Iulia sunt retezaţi în aceste zile.

De ieri de la amiază, o echipă de angajaţi ai Serviciului Public pentru administrarea Parcurilor şi Zonelor Verzi (SPPZV), a început o acţiune menită să „radă” toţi plopii din zonă. Plopii, care au văzut şi regimul comunist, vor fi puşi la pământ, tăiaţi bucăţi şi apoi vânduţi cu 40 de lei per tonă. Municipalitatea sibiană susţine că acţiunea era necesară deoarece aceşti plopi pun în pericol siguranţa traficului rutier şi a pietonilor. „Aceşti plopi canadieni au o vechime de peste 50 de ani şi au intrat în declin fiziologic. Noi am chemat în prealabil specialişti de la Ocolul Silvic Sibiu, care au studiat atent starea lor şi s-a ajuns la concluzia că ei trebuie tăiaţi”, a explicat Mirela Gligore, din cadrul Biroului de Presă al Primăriei Sibiu.

Au chemat alpiniştii

Pentru că acţiunea de tăiere a plopilor este destul de dificilă, administraţia locală a chemat în ajutor şi doi alpinişti. Copacii fiind destul de înalţi şi fragili, au trebuit să fie ancoraţi şi tăiaţi pentru început pe jumătate. „Am apelat la un astfel de ajutor pentru că aceşti copaci se rup foarte rapid şi există pericolul să cadă pe stradă”, a explicat Szekely Isabela, de la SPPZV Sibiu.

În toamna anului trecut, unul dintre copacii de pe Alba Iulia a căzut şi a rupt firele de la reţeaua electrică a liniilor de troleibuze ale societăţii de transport în comun Tursib.[kaltura-widget wid=”ltt33mfq3k” width=”410″ height=”364″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ /]

Ultima oră

Comentariul meu

Publică