Antrenorul Gazului s-a arătat mulţumit de cantonamentele din Poiana Braşov şi Turcia şi crede că Mediaşul are un joc mai bun acum, chiar dacă la finalizare mai sunt mici carenţe.


Reîntorşi la finele săptămânii trecute din Antalya, medieşenii au revenit de luni pe terenurile cu zăpadă din România. Antrenorul Cristi Pustai a făcut o radiografie a pregătirii de iarnă şi crede că echipa sa a câştigat un plus la fiecare capitol. Matematicianul de pe banca lui Gaz Metan este mulţumit că echipa sa a primit puţine goluri în Turcia, dar crede că mai sunt câteva „retuşuri” de făcut în atacul grupării pe care o pregăteşte. „Atât cantonamentul din Poiana Braşov cât şi cel din Antalya au fost extrem de bune pentru noi. Per ansamblu, sunt mulţumit de echipă şi de rezultatele obţinute, cu toate că nu pot spune că au fost foarte concludente, au fost mai bune de la un joc la altul. Am urcat şi în evoluţie şi în exprimarea noastră în teren. Ar mai fi mici lacune la finalizare, dar mai este până începe campionatul. Important este că am primit destul de puţine goluri, exceptând meciul cu CSM Ploieşti, unde am evoluat cu echipa a doua şi cred că nu a fost concludent”, a spus Pustai, la prima conferinţă de presă susţinută în anul 2009.

Mediaşul joacă miercuri un meci de verificare, pe teren propriu, cu gruparea de ligă secundă, U Cluj Napoca.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică