Primele două luni ale anului sunt dezastruoase şi pentru piaţa auto second hand. Doar cinci maşini s-au vândut cu acte, duminică în târgul din Obor.
Criza economică, blocajul creditelor acordate de bănci şi devalorizarea leului, asociate cu lunile ianuarie şi februarie, când de regulă vânzările nu merg, aproape au paralizat piaţa auto second hand.
Altădată un furnicar de cumpărători şi vânzători de maşini, în Târgul Obor nu mai sunt decât vânzători, şi aceea destui de puţini, comparativ cu anul trecut.
Chiar dacă duminică în târg au fost prezente aproximativ 2000 de autovehicule, la centrul de acte auto dactilografele s-au plictisit în aşteptarea clienţilor, lucru rar întâlnit anul trecut. Doar 5 contracte de vânzare cumpărare s-au încheiat, iar cea mai mare tranzacţie a fost de 6000 de euro pentru un Ford Focus, celelalte nedepăşind 400o. „Este nenorocire. Nimeni nu cumpără maşini. Aşa este de pe la finele anului trecut. De când s-a blocat taxa de poluare nu se mai vinde nimic şi înainte se vindeau toate rebuturile aduse din Germania cu preţuri de 1000-3000 de euro. De maşinile mai scumpe nu se prea atinge nimeni. E sărbătoare când se vinde o maşină de peste 10.000 de euro. Azi am făcut doar cinci contracte şi de la începutul anului tot aşa se întâmplă. Nu se vând mai mult de 4-5 maşini în weekend” a povestit un angajat al centrului de încheiat contracte auto de vânzare-cumpărare, Victoria Service SRL.
Şi numărul sibienilor care vizitează târgul a fost mai mic în acest an. Cei care vând bilete la intrare spun că de la o săptămână la alta numărul celor care intră în târg este din ce în ce mai mic. „Înainte venea lume multă. Astăzi a fost foarte slab. Aşa se întâmplă din ce în ce mai des în ultima vreme” a declarat un taxator de la una din porţile de acces în Obor.
Dispariţia maşinilor din târg mai are însă o cauză. Despre aceasta, aflaţi luni pe www.oradesibiu.ro.
trebuia sa mentionati si ca hotii astia de la targ taxeaza
cu minim 15 lei / masina intrarea. dar multi aduc masinile cu 1-2 zile inainte, si platesc 15 lei pe zi. la un calcul simplu da 30.000 lei / zi de targ.
ce-or face cu banii astia ?! ca nu sunt in stare sa amenajeze targul ala.
cati din astia se regasesc pe tichete si cati intra in buzunarele taxatorilor ?