Opt filipinezi vor lucra, de luni, ca sudori la o firmă din Mârşa, pe salarii care pornesc de la 200 de dolari, iar printre ei se află şi două femei. În judeţul Sibiu sunt aproape 60 de sudori şomeri la ora actuală.

Într-o perioadă în care a devenit la modă ca mai toate firmele să opereze concedieri din cauza crizei economice, un investitor italian a decis să angajeze, dar nu sibieni, ci mână de lucru de pe continetul asiatic.

Vineri dimineaţă, la biroul pentru străini din Sibiu s-au prezentat opt cetăţeni filipinezi care au solicitat permise de muncă pentru teritoriul României. Muncitorii vor lucra în localitatea  sibiană Mârşa, pentru un investitor care construieşte rezervoare petroliere pentru export.

În prima etapă,firma italiană a adus la muncă din Filipine şase bărbaţi şi două femei, aceştia având aici asigurată cazarea şi un salariu de peste 200 de dolari. Muncitorii au spus însă că li s-a promis un venit de până la 500 de dolari, dacă vor face şi ore suplimentare.

De 10 ori mai mult ca acasă

„Am venit aici pentru că în Filipine câştigam 20 de dolari pe lună. Aici iau cel puţin 200 şi îi trimit în Filipine familiei mele, pentru a trăi mai bine”, a povestit una dintre cele două femei care vor lucra ca sudor la Mârşa. Un alt bărbat povesteşte că a ales să plece de acasă pentru a putea să câştige bani ca să îşi poată trimite copiii la şcoală. „Am lucrat în Arabia Saudită. Acolo am fost minţiţi şi am reziliat contractul ca să vin în România. Eu sunt mulţumit de cât voi câştiga. Banii îi trimit ca să poată merge copiii mei la şcoală”, a spus acesta.

Ca să-i poată încadra în muncă pe muncitorii filipinezi,investitorul italian a depus documentaţia la serviciul de emigrări Bucureşti încă de anul trecut. Filipinezii au primit drept de şedere în România pentru un an. „Au fost eliberate permise de şedere pentru şase bărbaţi şi două femei, valabile pe un an, dar acestea se pot prelungi cu încă un an, dacă angajatorul va cere acest lucru”, a declarat Adrian Henning, şef serviciu în cadrul Biroului pentru străini din Sibiu.

Sudorii sibieni, în şomaj

Aducerea de sudori din Filipine surprinde mai ales în condiţiile în care rata şomajului în judeţul Sibiu este în contiună creştere la acest început de an. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu spune că în baza de date sunt înregistraţi zeci de sudori şomeri în judeţ. „La ora actuală, în judeţul Sibiu sunt 56 de şomeri care sunt de meserie sudori”, a declarat Aniela Corlăţeanu, purtător de cuvânt AJOFM Sibiu.

În judeţul Sibiu lucrează 75 de muncitori din ţări asiatice, respectiv China, India şi Filipine.

[kaltura-widget wid=”mdv1rqa7pg” width=”410″ height=”364″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ /]

Ultima oră

Comentariul meu

Publică