Aproape 3.000 de sibieni au rămas luni fără apă la robinete, în Broscărie. Marţi, încă cinci asociaţii de locatari vor avea parte de acelaşi tratament. Reprezentanţii Apă Canal susţin că au de recuperat dela datornici peste 176.000 de lei.
O echipă de angajaţi ai SC Apă Canal a mers de dimineaţă în Broscărie şi a intrat în subsolurile mai multor blocuri, unde a închis robinetele principalelor conducte de apă curentă. Chiar dacă oamenii i-au rugat pe angajaţii companiei sibiene de apă să nu recurgă la acest gest, decizia a rămas fermă. „Noi am trimis somaţii la toate cele 17 asociaţii cu restanţe la facturi. Astăzi am închis robinetele aici, pentru că avem de recuperat de la cele două asociaţii peste 75.000 de lei. Oamenii trebuie să înţeleagă că nu se mai poate şi că trebuie să achite restanţele”, a declarat Thomas Roth, purtător de cuvânt la SC Apă Canal SA.
Recuperarea datoriilor pare să fie extrem de dificilă, mai ales că sunt şi persoane care au restanţe de peste 12.300 de lei, cum este cazul lui Florin Avrămescu din blocul 7. Oamenii sunt disperaţi şi spun că vor merge chiar şi la Primărie să protesteze. „Păi ce facem noi, cei care ne-am plătit facturile şi suntem cu toţi banii achitaţi la zi? Păi dacă şi nouă ne taie apa, atunci ce rost mai are să plătim? Ne-am strâns şi noi apă în bidoane, dar nu ne ajunge decât pentru maxim 2 zile…”, a povestit Florian Cruceriu, un sibian şofer pe camion, care locuieşte într-unul dintre blocurile afectate decizia Apă Canal.
Peste 700 de familii, adică aproape 3.000 de sibieni, au rămas de luni fără apă. Cei de la Apă Canal vor lua aceeaşi măsură marţi dimineaţă, în cazul altor cinci asociaţii de locatari. „Mai avem de recuperat datorii de 176.000 de lei. Dacă acele asociaţii nu fac marţi dovada că sunt cu plăţile la zi, atunci vom tăia apa”, a mai explicat Thomas Roth.
- 12.314 de lei are de plătit sibianul Florin Avrămescu la una dintre cele două asociaţii de locatari care au fost debranşate luni de la reţeaua de apă curentă