Un bărbat din Laslea a murit marţi seară, în jurul orei 22, pe DN1, la intrarea în Avrig dinspre Braşov, după ce şoferul unui Logan Pickup l-a lovit în plin .
Pietonul în vârstă de 31 de ani era băut şi trecea drumul naţional, fără să se asigure. Şoferul Loganului, un tânăr de 22 de ani, s-a trezit cu bărbatul în faţă şi nu l-a mai putut evita. În ciuda eforturilor echipajului Smurd, ajuns rapid la faţa locului, bărbatul nu a mai putut fi resuscitat.
În urmă cu două luni, un biciclist şi-a pierdut viaţa, pe aceeaşi porţiune de drum, lovit de şoferul unui BMW.