au început schimbările: şovăială în locul lui dicu

Liberalii au pierdut postul de vicepreşedinte al CJ Sibiu, după ce consilierii judeţeni PDL şi PSD au făcut alianţă şi l-au înlocuit joi pe Gheorghe Dicu (PNL). Constantin Şovăială (PDL) a fost numit cu majoritatea de voturi vice la CJ, alături de social-democratul Ioan Banciu, care câştigase funcţia imediat după locale.

au început schimbările: şovăială în locul lui dicu

Gheorghe Dicu a fost schimbat din funcţie joi dimineaţă, în cadrul şedinţei ordinare a CJ. Liberalii au pierdut fotoliul deţinut de Dicu, pentru că noua coaliţie de pe plan naţional a format majoritatea şi în CJ Sibiu. „Noi nu contestăm performanţele domnului Dicu, dar este anormal ca liberalii, care au patru consilieri, să aibă vicepreşedinte”, au motivat PDL-iştii.

Chiar dacă unii consilieri şi-au exprimat admiraţia faţă de munca lui Dicu şi chiar dacă FDGR-ul a anunţat înainte de vot că se opune schimbării propuse, până la urmă, inevitabilul s-a produs. „Este clar că este o schimbare politică. Eu voi rămâne în continuare consilier judeţean şi voi lupta pentru ca sibienilor să le fie mai bine”, a spus Dicu.

Şovăială, votat până la urmă şi de FGDR

PDL-ul l-a propus ca unic candidat pentru funcţia deţinută de Dicu pe Constantin Şovăială. La votul secret, însă, inclusiv jumătate dintre consilerii FDGR, care se opuseseră declarativ schimbării lui Dicu, au votat pentru numirea lui Şovăială. Astfel în condiţiile în care liberalii nu au votat, Şovăială a avut 24 de voturi pentru şi 4 împotrivă. „Mă bucur de încrederea acordată. Deocamdată, primul lucru pe care îl voi face va fi să mă edific în legătură cu atribuţiile pe care le am de aici încolo”, a spus Şovăială.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică