Societatea care întreţine tabelele electronice de la Sala Transilvania, întârzie de peste de două luni cu reparaţiile panoului central de comandă al acestora.

După ce au trecut prin momente jenante în primul meci oficial din 2009, oficialii  CSU Sibiu vor să nu mai apară probleme şi la meciul cu CSM Oradea, iar cele două tabele electronice să funcţioneze aşa cum trebuie. Reprezentanţii Sălii Transilvania spun însă că nu depinde de ei, pentru că cele două tabele sunt în garanţie, iar firma de la care au fost cumpărate are service în România, doar la Cluj Napoca. „Noi i-am informat încă de anul trecut de problemele pe care le avem cu panoul de comandă al celor două tabele, dar până acum nu s-au sinchisit să vină să repare defecţiunea” spune un lucrător de la sală. Aceiaşi sursă afirmă că firma clujeană a anunţat că va trimite o echipă de depanare abia săptămâna viitoare. „Trebuie schimbat acel panou central de comenzi şi numai ei o pot face pentru că instalaţia este în garanţie. Zilele acestea ne-au promis ferm că vin, cel probabil luni” au precizat reprezentanţii Sălii Transilvania.

Ultima oră