Sute de turişti au urcat şi s-au distrat şi relaxat în weekend, la „Winter Park”, pe cele patru pârtii unde săniuşul a fost sportul preferat pentru cei prezenţi.

Vestea că la finele săptămânii trecute la Bâlea Lac va fi inaugurat un Parc de iarnă unde iubitorii sporturilor de iarnă vor avea la dispoziţie un mic complex de pârtii, a atras ca un magnet pe cei care au tânjit după un weekend în mijlocul zăpezii la peste 2000 de metrii. Turişti din Braşov, Vâlcea, Sibiu, Hunedoara, Alba şi chiar Bucureşti au profitat din plin de zona special amenajată unde datul cu săniuţa ori cu banalul capac de plastic, au fost din plin solicitate de cei prezenţi. „Am venit cu familia să vedem hotelul de gheaţă şi ne-am dat şi cu sania, iar fiul meu cel mare a şi schiat. Este frumos şi o atmosferă superbă” a spus un turist venit din Sebeş (Alba). Parcul dispune de un baby lift, precum şi de instalaţie de nocturnă. Cei care vor să se da cu sania sau cu tubbingul vor trebui să scoată din buzunar suma de 10 lei pentru jumătate de oră, aferentă închirierii materialelor sportive. Accesul în parc este gratuit pentru toată lumea, iar zăpada are peste 150 de centimetrii în aceste zile, la Bâlea Lac.

Ultima oră

Comentariul meu