descoperă magia la ”gong”. un nou sezon de super spectacole la sibiu magic show

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă un nou sezon de spectacole în cadrul Sibiu Magic Show, ce va avea loc anul acesta în perioada 2 – 6 decembrie.

Sibiu Magic Show este un festival unic în România, reunind actori și artiști magicieni care jonglează cu vizibilul și invizibilul, făcând posibile apariții și dispariții misterioase într-o serie de numere surprinzătoare de iluzionism, prestidigitație, levitație, stand up comedy, animație, marionete și proiecții 3D, dar și workshop-uri. „Sibiu Magic Show a fost creat pentru a aduce bucuria sărbătorilor de iarnă și pentru a face imposibilul posibil. Evenimentul reprezintă o oportunitate excelentă de divertisment pentru întreaga familie!”, a declarat Adrian Tibu, managerul teatrului din Sibiu.
Anul acesta actul de deschidere al festivalului va fi semnat de Danny Cole (Los Angeles, SUA). Deținător al două premii Hollywood’s Magic Castle Stage Magician of the Year, Danny Cole ne invită într-o călătorie fascinantă în lumea magiei și a teatrului. Show-urile acestuia încearcă să revoluționeze arta magiei și introduce publicului numere noi, pline de suspans prin mecanisme originale ce îți taie răsuflarea. Spectacolul acestuia – Hocus Opus featuring the Magic of Danny Cole – va fi prezentat vineri, 2 decembrie, de la ora 18:00, la sala de la parter a Teatrului Gong din Sibiu. Spectacolul are o durată de 50 de minute și este recomandat tuturor categoriilor de vârstă.
Tot în prima zi a festivalului, Magicianul Robertino și Bubbleartist Claudia Stroe invită publicul într-o călătorie în fascinanta și fermecata lume a baloanelor de săpun. Claudia Stroe îmbină divertismentul, arta și știința într-un spectacol de basm, folosind o gamă complexă de trucuri pentru a vă surprinde cu fragilitatea, culorile și formele neobișnuite ale baloanelor de săpun, în timp ce Magicianul Robertino va completa povestea cu efecte incredibile de magie, ce aduc zâmbetul pe fața copiilor de toate vârstele. Spectacolul „Aventuri în Bubbleland” va fi prezentat vineri, 2 decembrie, de la orele 10:00 și 12:30. Spectacolul are o durată de 60 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani.
Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului sau online prin eventim.ro. Prețul unui bilet este de 7 lei, tarif unic. Agenția de bilete a Teatrului „Gong” Sibiu este deschisă de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00, iar duminica între orele 10:00 și 14:00. Pentru biletele achiziționate online sau în rețeaua Eventim (Librăriile Humanitas, Magazinele Germanos, Orange și Vodafone) se percepe un comision de 10%.
Sibiu Magic Show este un festival finanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu