Pe amplasamentul traseului de proiect al Lotului 1 al Autostrăzii Sebeș-Turda, km 0+000-17+000 au fost identificate, în anul 2015, opt situri arheologice, în urma diagnosticului arheologic intruziv realizat de către arheologii Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.
În prezent, situl arheologic nr. 8 este cercetat de un colectiv de arheologi de la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu. În data de 5 noiembrie 2016, arheologii prof.univ.dr. Sabin Adrian Luca și dr. Gheorghe Natea, au descoperit un mormânt roman de inhumație, cu cistă realizată din cărămizi legate cu mortar. În data de 7 noiembrie, Gheorghe Natea, Florentin Perianu și Sergiu Chideșa au desfăcut și cercetat mormântul. Acesta conținea osemintele unei femei, inventarul fiind reprezentat de un colier realizat din sârmă de aur (pe unele segmente sunt prinse mărgele din sticlă), un cercel din aur ornamentat cu o piatră semiprețioasă și o perlă la capătul unei tije și o monedă din bronz.
Materialele arheologice descoperite au fost predate în custodia Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.