Pompierii sibieni au intervenit în ultimele 12 ore la trei incendii care au avut loc în Sibiu, Agnita și Dumbrăveni. La Sibiu o locuință a luat foc pe Filarmonicii, iar la Agnita patru cabinete medicale au fost deteriorate de un incendiu avut loc în noaptea de luni spre marți.
În seara zilei de luni, 07 noiembrie, la ora 21.13, Detaşamentul de Pompieri Sibiu a intervenit, cu două autospeciale cu apă și spumă, în municipiul Sibiu, pe strada Filarmonicii, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în dormitorul unei locuinţe. Incendiul a cuprins materiale textile şi mobilierul din cameră și a fost stins de către pompieri înainte de a se extinde la întreaga locuință. ”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de jarul sau scânteile provenite de la un mijloc de încălzire defect (sobă cu acumulare de căldură)”, spune Ramona Nistor de la ISU Sibiu.
Incendiu la Agnita pe Mihai Viteazu
Tot în seara zilei de luni, 07 noiembrie, la ora 22.25, Secţia de Pompieri Agnita a intervenit, pe strada Mihai Viteazu, în oraşul Agnita, pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unui imobil. Incendiul a cuprins arhiva, fişele medicale, acoperişul, pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp, şi a deteriorat patru cabinete medicale cu mobilierul şi aparatura medicală aferente, precum şi documentele medicale. Pentru stingerea incendiului s-a intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de coșul de evacuare a fumului neprotejat termic față de materialele combustibile din jur.
Gater în flăcări la Dumbrăveni
În această dimineață, la ora 07.05, trei autospeciale cu apă și spumă din cadrul Punctului de Lucru Dumbrăveni, SVSU Dumbrăveni şi SVSU Biertan, au intervenit, în localitatea Biertan, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la buncărul cu rumeguş al unui gater. Incendiul a fost lichidat după aproape două ore de luptă cu flăcările, care au cuprins rumegușul din partea superioară a buncărului.