live video - cea mai importanta zi din america. se alege noul presedinte. situatia in timp real

clinton si trumpStatele Unite ale Americii vibreaza astazi la propriu. Americanii isi aleg marti cel de al 45-lea presedinte din istorie. In cursa se afla Hillary Clinton şi Donald Trump. Urmariti imagini live de pe CNN cu tot ceea ce se intampla peste Ocean.

Peste 145 de milioane de americani înscrişi pe listele de votanţi sunt aşteptaţi marţi să aleagă cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, dar şi noii membri ai Camerei Reprezentanţilor şi o treime din Senat, informează site-ul cotidianului The Washington Post, citat de mediafax.ro. Mai mult de 218 milioane de americani sunt eligibili să voteze în cadrul alegerilor, însă doar aproximativ 145 de milioane s-au înscris pe listele de votanţi. Prezenţa de vot la alegerile prezidenţiale din anul 2012 s-a situat la 61.8%.
Din totalul alegătorilor înscrişi, peste 41 de milioane deja şi-au exercitat votul anticipat, în săptămânile precedente zilei alegerilor. Pe lângă preşedinte, alegătorii urmează să aleagă şi pe toţi cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanţilor, unde Partidul Republican deţine controlul încă din 2010, având 247 reprezentanţi, faţă de cei 188 ai Partidului Democrat. Pentru a câştiga majoritatea, democraţii ar trebui să obţină 30 de noi mandate, informează site-ul postului CNN.
Senatul este acum controlat de republicani, însă situaţia s-ar putea schimba după alegeri, când urmează să fie aleşi 34 de noi senatori. Pentru a obţine majoritatea, democraţii au nevoie de patru noi senatori, în cazul în care Hillary Clinton câştigă alegerile prezidenţiale, pentru că vicepreşedintele este automat un membru al Senatului.
În plus, în nouă state, alegătorii se vor exprima pentru liberalizarea legislaţiei privind consumul de marijuana, iar locuitorii din statul american California îşi vor spune părerea în legătură cu o propunere privind folosirea prezervativelor şi a „altor măsuri de protecţie” în timpul realizării filmelor pentru adulţi.
În ultima zi de campanie, atât Hillary Clinton, cât şi Donald Trump au participat la o serie de mitinguri electorale în Carolina de Nord, Pennsylvania şi Michigan, considerate state cheie pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale.

live video - cea mai importanta zi din america. se alege noul presedinte. situatia in timp real

https://youtu.be/E9cB7o6a8ps
Aproximativ 33.000 de oameni au participat luni noapte la cel mai mare miting electoral al campaniei lui Hillary Clinton, ce a avut loc în Philadelphia. La acest eveniment au fost prezenţi Barack Obama şi Prima Doamnă Michelle Obama, dar şi artiştii Bruce Springsteen şi Jon Bon Jovi, scrie Reuters online.
„America a ajuns la momentul de reflecţie. Trebuie să vindecăm această ţară”, a declarat Hillary Clinton luni, cu o zi înaintea scrutinul prezidenţial.
La rândul său, Donald Trump a declarat în Florida că eventuala sa victorie va marca „sfârşitul sistemului corupt” de la Washington.
„Hillary Clinton este atât de falsă. Ne-am săturat să fim conduşi de oameni proşti”, a afirmat Trump, potrivit agenţiei Reuters, la un eveniment electoral desfăşurat în Sarasota (Florida).
Agenţia de ştiri The Associated Press estimează că numărul voturilor anticipate va depăşi 50 milioane, ajugând să reprezinte aproape 40% din totalul voturilor exprimate. În urmă cu patru ani, au fost înregistrate 46,2 milioane de voturi anticipate, reprezentând 35% din totalul voturilor exprimate în cadrul alegerilor prezidenţiale din acel an.
Cele mai recente sondaje de opinie publicate de Fox News şi ABC/Washington Post arată că Hillary Clinton ar avea un avans de 4% în faţa lui Donald Trump în preferinţele de vot, dar media din ultimele şapte zile efectuată de Institutul Real Clear Politics îi oferă un avantaj de doar 2%.
Hillary Clinton are 90% şanse să câştige alegerile prezidenţiale din Statele Unite, se estimează în proiectul States of the Nation derulat de Reuters/Ipsos.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică