FOTO – Sibiul sufocat de gunoaie. Primăria s-a autosesizat și cere explicații ADI ECO și celor de la SOMA
Așa arăta vineri, 4 noiembrie, una din străzile din zona Dioda
Așa arăta vineri, 4 noiembrie, una din străzile din zona Dioda
Așa arăta vineri, 4 noiembrie, una din străzile din zona Dioda

În primele patru zile de când cei de la SC Soma SRL au început colectarea selectivă a deșeurilor, gunoaiele care sufocă pur și simplu Sibiului, nu au fost ridicate decât în mică măsură. Primăria Sibiu a sesizat ADI ECO cu privire la problemele în implementarea noului sistem de gestionare a deșeurilor.

În urma numeroaselor sesizări din partea cetățenilor legate de implementarea noului sistem de gestionare a deșeurilor, Primăria Sibiu s-a adresat Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI Eco), titularul contractului prin care  serviciile de salubrizare sunt asigurate în municipiul Sibiu, pentru a determina operatorul de salubritate – SC SOMA SRL – să ia măsuri urgente de remediere a următoarelor probleme:
•    Lipsa containerelor pe platformele de colectare a deșeurilor – în sesizare s-a arătat că Primăria Sibiu a reușit până în acest moment amenajarea a 137 de platforme în zonele de blocuri și că pe acestea nu au fost amplasate de către SC Soma SRL containerele pentru deșeurile biodegradabile (maro) și cele pentru deșeuri reziduale (negre). SC Soma SRL a transmis că va poziționa aceste containere începând de luni, 7 noiembrie.
•    Curățarea deșeurilor aruncate în afara pubelelor, pe platformele de colectare a deșeurilor și în jurul acestora – Primăria Sibiu a sesizat ADI Eco, arătând că SC Soma SRL are obligația contractuală să curețe în jurul platformelor de colectare, în conformitate cu articolul 8, punctul 2 din Contractul de delegare prin concesiune a gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale încheiat între ADI Eco și SC Soma SRL, precum și în baza articolului 25, punctul 4 din Regulamentul serviciilor de salubrizare a județului Sibiu.
•    Faptul că SC Soma SRL nu a livrat containerele/pubelele destinate colectării deșeurilor la instituțiile publice și nici la unitățile de învățământ.
•    Faptul că în zonele de case nu au primit toți cetățenii pubele, existând chiar străzi întregi pe care nu s-au distribuit recipienți. De asemenea, în anumite cazuri cetățenii de la case au primit prea multe pubele, ocupând inutil spațiile private din aceste curți.zona-strand

Sibiul e plin de gunoaie în continuare
Cititorii Ora de Sibiu ne-au semnalat zeci de probleme legate de colectarea selectivă a gunoiului. Oamenii ne-au trimis fotografii care stau drept dovadă că cei de la SC Soma SRL mai au mult până să rezolve problema gunoaielor care sufocă pur și simplu orașul. Mai multe zone din cartiere ale Sibiului tind să devină adevărate focare de infecție, pentru că s-au adunat mormane uriașe de gunoi.

Pe strada Luptei gunoiul încă mai așteaptă să fie ridicat
Pe strada Luptei gunoiul încă mai așteaptă să fie ridicat

”La noi la Ciresica pe terenul acela mare de langa strada Siretului nici pubele selective nu s-au pus. Nu mai vorbesc de gunoiul de langa pubelele vechi”, ne-a transmis Nicolle printr-un comentariu postat la un articol anterior publicat zilele trecute pe Ora de Sibiu.

Zona Milea - aceeiași situație
Zona Milea – aceeiași situație

Există și voci care spun că firmele ce s-au ocupat de salubrizare până la 1 noiembrie, au lăsat intenționat gunoiul neridicat și în acest fel populația să fie nemulțumită de faptul că orașul e plin de deșeuri neridicate. ”Masinile de la Soma au fost ieri (n.r. – miercuri) in oras toata ziua nu pot face intr-o zi ce nu au facut altii intr-o luna.Trebuie sa avem un pic de rabdare”, crede Sorin Poroșanu.gunoi-ipas
LA TINE S-A RIDICAT GUNOIUL? TRIMITE FOTOGRAFII ȘI DOVEZI pe oradesibiu@gmail.com sau printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook și le vom prezenta public!

Ultima oră

4 răspunsuri la “FOTO – Sibiul sufocat de gunoaie. Primăria s-a autosesizat și cere explicații ADI ECO și celor de la SOMA”