UPDATE – Comisarul Tarnu Lucian numit temporar în locul lui Tiberiu Ivancea la conducerea IPJ Sibiu

tarnu-fotoOdată cu plecarea lui Tiberiu Ivancea de la conducerea IPJ Sibiu pe funcția de de director adjunct al Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Tarnu Lucian a fost împuternicit să îi ia locul acestuia.

Urmare a împuternicirii domnului comisar-şef de poliţie Ivancea Tiberiu-Iulian, inspector șef al I.P.J. Sibiu, să exercite cu caracter temporar atribuțiile funcţiei de director adjunct al Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, comisarul șef de poliție Tarnu Lucian Ioan, adjunct al șefului inspectoratului de poliție a preluat, conform fișei postului, atribuțiile inspectorului șef.

CITEȘTE ȘI: ALERTĂ – Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu rămâne fără șef. Ivancea promovat pe o funcție importantă la IGP
”În vederea încadrării postului de inspector șef, conform prevederilor legale incidente, conducerea I.G.P.R. va formula în perioada următoare propuneri conducerii Ministerului Afacerilor Interne”, se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu. Noul șef IPJ a fost în perioada 15 aprilie 2003 – 23 ianuarie 2006, șef al Serviciului Poliţiei Rutiere al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu. Lucian Tarnu a ocupat din 23 ianuarie 2006, funcția de Adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, cu responsabilitate pe linie de ordine și siguranţă publică, poliție rutieră, prevenirea criminalității.

 

Ultima oră