A.L.E.G. Sibiu, premiu internaţional important pentru activitatea în sprijinul drepturilor fetelor

aleg-sibiuAsociatia pentru Libertate si Egalitate de Gen (A.L.E.G.) din Sibiu este una dintre cele 20 de organizaţii din lume care primesc anul acesta premiul With and For Girls (Cu şi pentru fete). În Europa, premiul se acordă anual unui număr de 4 organizaţii.

Prin acest premiu, A.L.E.G. beneficiază de o finanţare de US$15.000 pentru întărirea capacităţii instituţionale şi utilizare flexibilă pentru continuarea activităţii.
Premiul With and For Girls (Cu şi pentru fete) este o iniţiativă globală care identifică şi sprijină organizaţii locale puternice active în promovarea drepturilor fetelor, cu implicarea fetelor. Organizaţia A.L.E.G. cu sediul în Sibiu, Romania, primeşte astfel o recunoaştere internaţională a activităţii sale de furnizare de servicii specializate de prevenire şi combatere a violenţei împotriva fetelor şi tinerelor femei, venind în sprijinul celor mai dezavantajate dintre ele.
În 2014 în România, o fată de 18 ani era violată de un grup de 7 băieţi într-o localitate din judeţul Vaslui. În ciuda faptului că unii dintre autori îşi recunoşteau fapta, o decizie judecătorească îi elibera din arest. Cazul a şocat opinia publică, scotând la iveală nivelul îngrijorător al acceptării discriminării şi violenţei de gen în România. Conform datelor diseminate de A.L.E.G., 24% dintre femeile din România au fost supuse la o formă de violenţă de către partener, iar 14% la violenţă fizică sau sexuală de către o altă persoană decât partenerul.  Femeile au acces foarte redus la servicii specializate de asistenţă, iar datele statistice arată că doar 1% dintre agresori ajung să răspundă pentru faptele lor.
A.L.E.G. este o organizaţie activă în contracararea cauzelor esenţiale ale problemei prin lobby şi advocacy, oferind în acelaşi timp sprijin direct victimelor violenţei şi diverselor forme de abuz. Organizaţia furnizează servicii specializate de informare, consiliere psihologică şi asistenţă juridică şi socială. Răspunzând solicitărilor victimelor, A.L.E.G. a înfiinţat şi o platformă de consiliere online pe pagina web a organizaţiei unde fetele pot să se adreseze sub protecţia anonimatului. Supravieţuitoarele violenţei pot înţelege mai bine drepturile pe care le au, precum şi cauzele şi efectele abuzurilor, depăşind sentimentele de ruşine şi vinovăţie.
În acelaşi timp, A.L.E.G. derulează proiecte educative pe tema relaţiilor sănătoase şi Campania anuală Festivalul Egalităţii de Gen prin care combate cultura stereotipurilor de gen în România. Organizaţia a avut peste 1.400 de beneficiari în ultimii doi ani, dintre care peste 60% fete.
Camelia Proca, directoarea şi fondatoarea organizaţiei A.L.E.G. va  participa la ceremonia de premiere care se desfăşoară pe 2 noiembrie la Londra precum şi la o serie de întâlniri cu restul organizaţiilor câştigătoare şi cu finanţatorii premiului. “Pentru A.L.E.G., premiul este în primul rând un semn de apreciere pentru abordarea noastră îndrăzneaţă, care pune accent pe implicarea adolescenţilor – cu atenţie specială acordată fetelor – în transformarea raporturilor de putere în societate şi familie. A împărţi puterea înseamnă a fi mai puternici împreună, exact opusul puterii folosite de unii în detrimentul altora. Nu e decât democraţie de gen, dar schimbarea începe cu fiecare fată care se respectă pe sine şi pretinde respect. Tot ce am reuşit noi în ultimii 12 ani de activitate – de la inovaţii în servicii sociale la implicare în initiaţive legislative ca cea pentru centrele integrate pentru victimele violului – este efortul comun al unei echipe dedicate care a rămas fidelă valorilor organizaţiei în ciuda lipsei finanţărilor de la stat. Această echipă a inclus în permanenţă fete, care au crescut o data cu organizaţia şi au contribuit la formarea altor fete.”
Muna Wehbe, director executiv Stars Foundation: “Aceste 20 de organizaţii ieşite din comun demonstrează puterea mişcărilor de la firul ierbii şi a iniţiativelor conduse de fete, de a produce schimbări, atât în comunităţi la nivel local, cât şi în lume, la nivel global. Consorţiul este onorat să sprijine câştigătorii premiului With and For Girls (Cu şi pentru fete), cu finanţare flexibilă – o raritate încă pentru multe organizaţii de la nivel local. Vrem să încurajăm mai mulţi finanţatori să aibă încredere şi să investească în fete pentru depăşirea dificultăţilor cu care acestea se confruntă în viaţa de zi cu zi. Făcând asta vor schimba viitorul a milioane de fete de pe Glob care sunt discriminate pentru simplul fapt că sunt fete”.

Ultima oră

Un răspuns la “A.L.E.G. Sibiu, premiu internaţional important pentru activitatea în sprijinul drepturilor fetelor”