Începe o lună minunată la Teatru Gong. Program de spectacole extrem de atractiv

gong-sibiuTeatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu suplimentează numărul de ateliere de creație din luna noiembrie cu un modul special în perioada 1 – 5 noiembrie.

Începutul lunii noiembrie aduce prima vacanță din noul an școlar, atât pentru elevii din învățământul primar, inclusiv clasa pregătitoare, cât și pentru micuții aflați la grădiniță. „Având în vedere aceste zile de vacanță, am hotărât să suplimentăm numărul de ateliere pentru copii, astfel încât cei mici să își petreacă timpul într-un mod creativ alături de noi prieteni.”, a declarat Adrian Tibu, managerul teatrului. Atelierele de creație din timpul vacanței vor fi organizate marți, miercuri și joi de la orele 11:00, iar sâmbăta de la orele 10:00 și 12:00 și vor fi coordonate de Aurelia Călinescu (artist plastic) și Diana Ribana (designer vestimentar).
Agenda lunii noiembrie aduce pe scena Teatrului „Gong” unele dintre cele mai îndrăgite personaje în spectacolele „Cel mai mare Gulliver” în regia lui Alexandru Dabija, „Cenușăreasa” în regia lui Dan Hândoreanu sau „Greierele aproape faimos” în regia Mihaelei Grigoraș.
Accesul publicului la spectacolele Teatrului „Gong” se face pe baza biletelor achiziționate atât de la sediul teatrului (miercuri – vineri de la 11:00 la 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00 și duminica de la 10:00 la 14:00), cât și online prin eventim.ro sau în Librăriile Humanitas. Prețul unui bilet este de 7 lei, tarif unic. Pentru biletele achiziționate în rețeaua Eventim se percepe un comision de 10%. Accesul copiilor la atelierele de creație se face exclusiv pe baza tichetelor rezervate la sediul teatrului, prețul unui bilet fiind de 14 lei și include toate materialele necesare.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică