Cea mai titrată echipă de fotbal din județul Sibiu, în INSOLVENȚĂ. Datorii de peste patru milioane euro

gazuClubul Sportiv Gaz Metan Mediaș cel sub sigla căruia funcționează și echipa de fotbal din liga 1, are mari probleme și intră în reorganizare financiară. Tribunalul  Sibiu a aprobat marți cererea de intrare în insolvență.

Gaz Metan Mediaș este una dintre revelațiile actualei ediții de campionat. Nou promovată în Liga 1, echipa antrenată de Cristi Pustai a încheiat turul pe poziția a 5-a a clasamentului, cu 20 de puncte.
Lucrurile nu stau însă la fel de bine și din punct de vedere financiar. Cu datorii de aproximativ 4 milioane de euro, Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaș a solicitat intrarea în procedura de insolvență, cerere acceptată marți, 25 octombrie, de judecătorii Tribunalului Sibiu, conform digisport.ro. Falimentul clubului a fost cerut încă din mai 2014, 6 baschetbaliști și antrenorul de atunci al echipei Gaz Metan, Marcel Țenter, au cerut falimentul clubului pentru datorii totale de 200.000 de euro.
Cea mai mare datorie a clubului Gaz Metan este însă către bugetul statului, 3,3 milioane de euro. De altfel, clubul se află în plin proces cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu. Jucătorii antrenați de Cristi Pustai nu și-au încasat salariile pe ultimele două luni, însă au primit asigurări că lucrurile vor intra în normal în perioada următoare. „Intrarea în insolvență este cea mai bună soluție în momentul de față pentru Gaz Metan. Se va întocmi un plan de reorganizare în așa fel încât să ieșim din insolvență până la finalul sezonului”, a afirmat un oficial al medieșenilor, pentru Digi Sport. foto: gsp.ro

Ultima oră