VIDEO FOTO Nouă persoane rănite și șaizeci de apartamente avariate după o explozie într-un bloc în Bistrița

explozieMomente de panică miercuri dimineață într-un bloc de locuințe din municipiul Bistrița. Din cauza unei acumulări de gaze, a avut loc o explozie într-un apartament situat la etajul trei. Cel puțin nouă persoane au fost rănite.

Nouă persoane au fost rănite, miercuri dimineaţa, la Bistriţa, în urma unei explozii care a avut loc la un bloc, din cauza unei acumulări de gaze, iar peste 60 de apartamente au fost avariate, anunță mediafax.ro. Explozia s-a produs într-un apartament situat la etajul al treilea al unui bloc de locuinţe din municipiu, mai multe echipaje ale pompierilor şi de salvare deplasându-se la imobilul respectiv, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, maiorul Ioan Budurlean. Alte două blocuri învecinate au fost evacuate în urma deflagraţiei deosebit de puternice.
Oamenii au fost treziţi în miez de noapte de o bubuitură şi povestesc că explozia s-a produs în apartamentul unui tânăr care ar avea probleme cu drogurile, care şi-ar fi improvizat o instalaţie de încălzire dintr-o sobă legată la o butelie.
„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost anunţat de explozia unui apartament într-un bloc de locuinţe. La faţa locului au fost găsite nouă persoanele care au avut nevoie de îngrijiri medicale, una dintre ele grav afectată de explozie, cu arsuri pe 70 la sută din suprafaţa corpului. Explozia a afectat 40 de apartamente din blocul în care s-a petrecut explozia şi alte 20-25 din blocul de alături. Toate persoanele care s-au putut autoevacua şi nu au nevoie de ajutor vor fi şi cazate la adăpost. În cursul zilei vor putea reveni la locuinţă, însoţiţi bineînţeles pentru a putea să-şi ia câteva lucruri. Este afectată structura de rezistenţă a blocului, a căzut planşeul între două etaje”,a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa-Năsăud, maiorul Ioan Budurlean.
Tânărul care locuia în apartament, de 24 de ani, a suferit, din cauza deflagraţiei, arsuri grave, urmând să fie transferat la un spital din Bucureşti.
Vecinii povestesc că acesta nu a realizat ce se întâmplă şi, imediat după explozie, cerea doar să fie lăsat să doarmă îl lase să doarmă.
„Am auzit o explozie mare şi toate din baie, de casă, uşa, geamurile toate au căzut. M-am uitat pe geam să văd ce se întâmplă şi am auzit cum strigă cineva să ieşim din case. A explodat apartamentul unui tânăr care avea probleme cu drogurile, a fost şi internat din cauza lor”, spune un vecin.
Toate apartamente au rămas fără geamuri şi uşi, iar la ora transmiterii acestei ştiri echipaje ale pompierilor, poliţiei, inspecţiei în construcţii şi ale Eon Gaz, efectuează cercetări la faţa locului pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut explozia şi cât de afectată este structura de rezistenţă a celor două blocuri.

video
play-sharp-fill

Sursa video&foto: bistriteanul.ro

Ultima oră