consumatori de droguri prinși la sibiu. poliția i-a dus la spital pentru probe de sânge

drogatiDupă ce zilele trecute a fost destructurată o rețea de droguri în oraș, se pare că acum polițiștii sibieni au depistat un nou cuib, de data aceasta de consumatori de droguri. Este vorba de o tânără din Cluj și doi bărbați din Sibiu.

Polițiștii de la de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate din Sibiu au reținu în noaptea de joi spre vineri trei persoane suspectate că ar fi consumat droguri. Cei trei, o femeie de 25 ani din județul Cluj și doi bărbați de 29 și 31 de ani din județul Sibiu, au fost aduși la UPU de Poliție pentru recoltarea de probe biologice de sînge și urină. ”Conform diagnosticului, aceștia sunt consumatori de canabis și LSD. Pe lîngă recoltarea probelor bilogice le-au fost efectuate și investigații dar nu a fost nevoie de internare. Pacienții au primit recomadări și au părăsit UPU cu echipajul BCCO Sibiu”, spune Decebal Todăriță, purtător de cuvânt la Spitalul Județean Sibiu. Aceștia sunt audiați acum de procurorii de caz. Se pare că aceștia se drogau într-o locație secretă din oraș. Foto: arhivă – pressalert.ro.

Ultima oră

Comentariul meu