despre romi, și de bine!

festivalul-international-romaii-poesiaOricât de mulți ar fi în lume, cei mai numeroși sunt în România (al treilea grup etnic), și asta spune ceva. Romii, căci despre ei este vorba, iubesc țara asta, deși cei care nu-i cunosc ar putea zice că se comportă cu ea ca niște fii risipitori.

O lasă de izbeliște când le e lumea mai dragă, sub imperiul eternei aventuri ce-o au în sânge, ori înstrăinându-se de ea, la ei acasă, de grija banilor sau a presiunii zilelor negre. Între toate neamurile trăitoare aici, romii sunt cei pe care îi interesează cel mai puțin ce părere au alții despre ei. Își trăiesc viața vagabondând, în șatră sau la palat după cum le dictează obișnuințele vechi, tradiționale, în timp ce reglementarea generală a stării lor sociale pare că o amână din generație în generație.

În Sibiu și-n împrejurimi, prezența romilor radiază intens. Imediat după al doilea război mondial, romii din multe regiuni ale țării s-au legat de Sibiu, cu bune sau cu rele, cu activități întâmplătoare sau cu meseriile lor tradiționale. Apoi Sibiul i-a adoptat, în mai toate așezările sale. Și, de peste un sfert de veac, romii sibieni par mai dornici de integrare socială decât au fost înaintașii lor. E-adevărat, n-au fost toți pe-o mână în luarea unor măsuri practice, motiv pentru care, la un moment dat, trăiau sub un rege, sau un împărat, sau un guvernator. Nu știu câte din planurile lor au schimbat ceva în viața omului de rând. Dar din toate frământările anilor 90, s-a născut Fundația „Ion Cioabă”, angajată educativ și cultural în emanciparea romilor.

Anul trecut,  Fundația „Ion Cioabă” a inițiat proiectul „Me sim rom”, pentru învățământul primar, având drept obiectiv emanciparea copiilor romi, pentru a se bucura, mai târziu, de respectul oricăror societăți în care vor ajunge să trăiască. Anul acesta, fundația organizează sâmbătă seara, 1 octombrie, în Piața Mică a Sibiului, un festival internațional de poezie: „Romaii poesia”. Poeta Luminița Cioabă, președinta fundației, îi va avea ca invitați pe Mircea Dinescu și alți poeți din Germania, Polonia, Anglia, Bosnia-Herțegovina, Serbia și SUA. Muzica, căci fără muzică nu se poate, va fi prezentă în acordurile unei formații italiene.

Apropo de muzică, evident romale. În vara asta, am fost la o nuntă, în bella Italia. Mirii au ținut să fie pusă în unde sonore de o formație de undeva dintr-o țară estică. Toate au mers ca pe roate, până în preziua nunții, când șeful formației i-a anunțat că nu mai pot veni, din cauza unui accident rutier. Tinerii miri n-au stat mult pe gânduri și au găsit soluția de avarie: celebrii „Boban Markovic Orkestar”, (un fel de Gipsy Kings ai Balcanilor). Bineînțeles, sprijinul l-au primit din partea „DJ”-ului global, YouTube. Personal, am fost profund și plăcut surprins de marea simpatie de care se bucură ritmurile romale ale fraților Markovic. O muzică vie, antrenantă, de-a dreptul electrizantă. Majoritatea nuntașilor erau tineri veniți din multe țări europene, de la răsărit, până la apus. Ba, chiar din India, Canada și SUA. Creștini, musulmani, iudei. Niciunul n-a ratat ocazia de-a se distra pe muzica de petrecere marca Boban Markovic, interpretată numai la instrumente de suflat. Nici vorbă de manele plângăciose, bune de stors bani la petreceri nocturne… Eram, cum am spus, la nuntă, în bella Italia, undeva unde mentalitățile și obiceiurile tradiționale (ca să nu spun vechi) sunt încă valabile.

Lecția primită la nunta din Peninsulă îmi spune că, în asemenea ocazii, tinerii știu să vadă binele, frumosul și toleranța înainte de toate. Dar și calitățile umane și artistice. Prea puțin contează pentru ei suspiciunile și piedicile puse de alții, în relații lor interumane, în general, si cu grupurile minoritare, în special. Nici chiar nebuniile puse pe seama migranților romi sau chiar făptuite de unii dintre ei, ca să nu mai vorbim de criza refugiaților și relativizarea principiilor fundamentale ale UE, din partea conservatorilor înverșunați ai propriilor inerții ideologice nu au ecouri majore în judecățile lor. Tinerii, mai ales cei bine pregătiți pentru viață, au căile lor de comunicare rapidă și înțelegere sufletească

Ceva asemănător petrecerii din Italia s-a întâmplat, în această vară, și la Alba Iulia, la Festivalul „Dilema Veche”, intitulat „Noi suntem ceilalți”. Un festival de elită, dedicat problemelor acute generate de diversitatea etnică, culturală și spirituală a populației europene și a lumii întregi. Întâmplător sau nu, festivalul s-a încheiat în ritmurile cunoscutei formații bucureștene „Mahala Räi Banda”. Și nu-mi ascund speranța ca același spirit al binelui, frumosului și toleranței, pogorât în frumoasa Cetate Carolină a Bălgradului, să lucreze, sâmbătă seara, și la Sibiu, cu prilejul Festivalului „Romaii poesia”. Pentru că, da, despre romi se poate vorbi și de bine…

Ultima oră

Comentariul meu