Scandalagiu din Cristian reținut de poliție. A rănit grav un bărbat de 34 de ani

politia dubaUn tânăr de 25 de ani din localitatea Cristian a fost reținut de polițiștii sibieni după ce în noaptea de duminică spre luni, în urma unui conflict, a lovit cu pumnul un bărbat de 34 de ani tot din Cristian. Victima acestuia a ajuns în stare gravă la spital.

Un bărbat în vârstă de 25 de ani, domiciliat în Cristian, este cercetat penal de către polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, în stare de arest preventiv.
În fapt, în data de 4 septembrie, în jurul orei 03.20, în localitatea Cristian, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul de 25 de ani i-a aplicat victimei o lovitură la nivelul feței. În urma loviturii, victima (un localnic în vârstă de 34 de ani) a căzut pe partea carosabilă, lovindu-se cu capul de pavajul de beton.
”În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, în data de 4 septembrie, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului bănuit de săvârșirea acestei fapte, iar în data de 5 septembrie a fost prezentat Judecătoriei Sibiu cu propunere de arestare preventivă. Judecătoria Sibiu a emis pe numele acestuia mandat de aretare preventivă pentru 29 de zile”, spune Luciana Lazăr, purtător de cuvânt la IPJ Sibiu. Cercetările în acest dosar continuă. Foto: arhivă

Ultima oră