Satele din Mărginimea Sibiului se întrec la trasul funiei, aruncarea cu toiagul, tăiatul buștenilor și dansat

platos summerSatele din Mărginimea Sibiului sunt așteptate la o întrecere tradițională pe cinste. Fiecare sat va fi reprezentat de o echipă formată din maxim 10 persoane.

Duminică, 11 septembrie, în complexul de agrement Arena Platoș Păltiniș are loc un eveniment cu totul și cu totul deosebit. Construit pe teritoriul comunei Poplaca, Arena Platoș aduce pentru o zi în locul concursurilor sportive un eveniment dedicat zonei Mărginimii Sibiului, o sărbătoare de munte cu muzică populară, mâncare tradițională, dans și multă distracție. Zilele Platoșului se vor sărbători în fiecare an la începutul lunii septembrie și se doresc a fi o competiție între satele din această minunată zonă de munte a județului Sibiu.
Satele din Mărginime sunt provocate să își alcătuiască echipe formate din maxim 10 oameni pentru a participa la cele patru probe din concursul pregătit pentru ziua de 11 septembrie. Prima probă este clasica tragere a funiei, la care se pricepe toată lumea. La această probă se participă în echipă completă, într-un sistem eliminatoriu. Echipa învingătoare merge în următoarea manșă iar finala va fi disputată ce cele mai puternice două echipe din concurs. La cea de-a doua probă, fiecare echipă își desemnează câte doi reprezentanți care vor trebui să doboare câte trei ținte prin … aruncarea unui toiag. Tot doi reprezentanți din fiecare echipă participă și la cea de-a treia probă, a tăierii unui buștean cu toporul, contra-cronometru. Ultima probă se anunță a fi cea mai interesantă și aici se va vedea care sat se prezintă mai falnic. Întreaga echipă trebuie să cânte și să joace, având la dispoziție 10 minute pentru a pune în scenă un spectacol de cântec și dans.

Înscrieri la fața locului
Înscrierile în concurs se vor face în ziua evenimentului, de la ora 11, la ApresSki Bar. La ora 13, concurenții vor avea o „ședință tehnică” în care li se vor explica probele și regulile competiției după care la ora 14 începe concursul propriu-zis cu proba de funie. Competiția este programată să se încheie la ora 17, când pe scenă va avea loc un spectacol de muzică populară iar echipele câștigătoare vor fi premiate în jurul orei 18:30. Premiile sunt pe măsura specificul concursului. Locul I va câștiga o oaie, locul II un porc vietnamez pentru proțap iar locul III… trei rațe.

Ultima oră