Dispare taxa de timbru de mediu. Guvernul o introduce în prețul carburanților și dă banii înapoi celor ce au plătit deja

masiniUn proiect de lege la care Executivul lucrează de zor, urmează să fie introdus în următoarea perioadă de către guvernanți. Este vorba de dispariția taxei de timbru de mediu și introducerea acesteia în prețul carburanților.

Grupul interministerial de lucru pentru găsirea unei soluţii pentru returnarea timbrului auto de mediu pare să fi ajuns la o decizie – potrivit unor surse guvernamentale, citate de cursdeguvernare.ro. Soluţia constă în modificarea legislaţiei după principiul ”poluatorul plăteşte”, astfel încât cumpărătorii de autovehicule să nu mai plăteasca taxa, declarată ilegală de UE, ci aceasta să fie conţinută în preţul carburanţilor, scrie cursdeguvernare.ro citat de capital.ro.

Cinci bani în plus la litru de carburant
Potrivit aceloraşi surse, e vorba de un adaos de 5 bani la litrul de combustibil, bani care vor ajunge în conturile administrate de Ministerul Mediului – autoritate care are de restituit taxele percepute până acum. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis în data de 9 iunie 2016 că taxa de primă înmatriculare percepută de România cumpărătorilor de maşini este ilegală din punct de vedere al legislaţiei UE, după ce România a extins-o şi la autovehiculele noi pentru a evita discriminarea pentru care mai fusese o dată condamnată. Odată stabilită sursa de finanţare, grupul de lucru va stabili şi cum şi în cât timp vor fi restituite sumele către cei care le vor revendica.

De restituit peste 1,5 miliarde de euro
România a introdus în 2008, în timpul Guvernului Călin Popescu Tăriceanu, prima taxă ce avea ca scop limitarea importurilor de autoturisme second-hand, cu explicaţia că ţara se transformă într-un cimitir al vechiturilor poluante ale Vestului. De atunci, toate formulele au fost declarate neconforme cu legislaţia europeană, iar statul a este obligat să returneze toate sumele încasate sub diversele denumiri.
Taxa specială (introdusă în 2006, prin modificarea Codului fiscal)
Taxa pe poluare (introdusă prin OUG nr. 50/2008)
Taxa pentru emisiile poluante (Legea nr. 9/2012)
Timbrul de mediu (OUG nr. 9/2013)

Ultima oră