FOTO – Zeci de mii de spectatori la Festivalul Medieval „Cetăți Transilvane” Sibiu

Festivalul Medieval 2Duminică seara s-a încheiat la Sibiu cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Medieval „Cetăți Transilvane”. Anul acesta, festivalul a avut invitați din România, Spania, Serbia, Bulgaria și Ungaria și timp de trei zile, de vineri 26 august și până duminică 28 august, Piața Mare a fost animată de zeci de momente de animație stradală, spectacole de dansuri medievale, concerte de muzică medievală, spectacole de teatru, demonstrații de luptă și spectacole pirotehnice.

Evenimentul a fost prezentat de actorii sibieni Andrada Grosu și Bogdan Sărătean, alături de coregrafa neozeelandeză Aleisha Gardner. La eveniment au participat aproximativ 30.000 de spectatori, pe parcursul celor trei zile.

FOTO – Zeci de mii de spectatori la Festivalul Medieval „Cetăți Transilvane” Sibiu

Parada festivalului a luat startul din Orașul de Jos
Diferit față de ediția precedentă, când parada festivalului a luat startul din Orașul de Sus, din Parcul Cetății, anul acesta, punctul de întâlnire a publicului cu artiștii care au defilat a fost Piața Dragoner din Orașul de Jos. Parada a urmat un traseu cu totul nou, în care au fost marcate puncte de referință pe harta turistică a orașului: Piața Aurarilor, Piața Mică, Podul Minciunilor, Piața Huet, Biserica Evanghelică, Piața Mare. La parada de deschidere au participat aproximativ 250 de artiști. Mai mult de zece mii de sibieni și turiști au fost prezenți în Piața Mare, în prima seară de festival. Seara de vineri a continuat cu un concert în premieră la Sibiu al formației Anno Musica (Ungaria) și un concert al deja cunoscuților Bordo Sarkany (Ungaria). De la ora 22:30, în prima seară de festival, Grupul Saltarello și Carros de Foc au prezentat spectacolul în premieră la Sibiu „Caballo Real”. Festivalul Medieval
Tururile ghidate, susținute de istoricul Răzvan C. Pop, au avut priză la public
Sâmbătă și duminică, istoricul Răzvan C. Pop a susținut pentru prima dată în programul festivalului, două tururi ghidate ale burgului medieval. Tururile au avut loc pe parcursul dimineților de sâmbătă și duminică, de la ora zece, pe traseul Piața Huet – Piața Mică – Piața Mare – Piața Schiller – Strada Cetății și s-au bucurat de prezența unui public numeros. Publicul nu a lipsit nici de la cele patru conferințe din programul acestei ediții, conferinte susținute de istoricii Răzvan C. Pop, Zeno K. Pinter și de storyteller-ul Florinela Anca Vasilescu. Festivalul Medieval 3
Peste 70 de spectacole timp de trei zile, dintre care cinci spectacole în premieră la Sibiu
Ediția din acest an a adus în Piața Mare mai bine de șaptezeci de spectacole pe parcursul celor trei zile de festival: animații de lupte medievale, susținute de cele trei companii de reconstituiri istorice prezente la festival: Terra Ultrasilvana (Brașov), Paladinii de Terra Medies (Mediaș) și Anacronsim (Sibiu), spectacole de teatru pentru copii, susținute de Eniko Blenessy (actriță a Teatrului German de Stat Timișoara), Compania de Teatru Interactiv (București) si Teatrul Patru (București), ateliere de meșteșugărit susținute de Casa Calfelor și Anacronism, concerte de muzică medievală ale formațiilor Anno Musica (Ungaria) – pentru prima dată la Sibiu, Bordo Sarkany (Ungaria), Nomen est Omen (România), Cimpoierii din Transilvania (România) și Ambient Folklore (Bulgaria) – formație aflată pentru prima dată în Sibiu. Festivalul Medieval 4Compania Carros de Foc Spania a prezentat anul acesta trei spectacole în premieră la Sibiu, realizate în coproducție cu Grupul Saltarello, Anacronism și Cripus. Spectacolul Dragonul Antonio, realizat de Carros de Foc și Crispus a bătut duminică gongul de final al festivalului în aplauzele a câteva mii de sibieni prezenți la eveniment în Piața Mare.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică