Echipa de baschet CSU Sibiu are din acest sezon sprijin financiar din partea companiei Kendrion. Firma specializată în domeniul fabricării de componente si subsisteme electronice si electromagnetice a decis să sponsorizeze gruparea sibiană în sezonul 2016 – 2017.
Parteneriatul a fost anunțat miercuri de către clubul sibian și firma olandeză ce are o unitate la Sibiu. ”Apreciem de mult timp performanța echipei noastre de baschet și iată că, acum, concretizăm aceasta susținere printr-o colaborare frumoasă, intre o companie puternică și o echipă de succes. Când ne gândim la baschet, ne gândim automat la BC CSU Sibiu; este un brand cu care ne mândrim, sunt jucătorii cu care ne identificăm la fiecare meci, pentru care ne ridicăm în picioare și aplaudăm. Kendrion Automotive este suporter CSU și începând de astăzi mergem împreună înainte, pentru Sibiu”, a declarat Andra Boboc, administrator al societății Kendrion Automotive (Sibiu) SRL.
”Le mulțumim celor de la Kendrion Automotive (Sibiu) SRL pentru faptul că au decis să vină alături de noi în proiectul privind dezvoltarea sănătoasă a baschetului de performanță în Sibiu”, spune si Horațiu Floca, directorul CSU Sibiu. Kendrion Automotive (Sibiu) SRL este o companie specializată în domeniul fabricării de componente si subsisteme electronice si electromagnetice. La baza acestei societăţi s-a aflat firma Kuhnke Production Romania SRL. După mai bine de 15 ani de dezvoltare continuă, în anul 2013, Kuhnke devine membră a grupului Kendrion, cu sediul în Zeist, Olanda. O companie care are peste 2.700 de angajați, în 15 țări. Grupul Kendrion proiectează, produce și comercializează componente și sisteme electromagnetice inovatoare. Dispune de o rețea de vânzări puternică la nivel internațional, inclusiv în Asia și pe continentul american.