FOTO – Prima persoană decedată din cauza Pokemon Go. A fost ucis în timp ce alerga după un pokemon

mort 2Jocul care produce isterie de câteva zile și la Sibiu a fost fatal pentru un tânăr de 18 ani. Acesta a fost ucis chiar în timp ce încerca să prindă un Pokemon, iar vărul său a fost rănit și el în timpul unei ambuscade avută loc în Guatemala.

Un tânăr de 18 ani a fost ucis în Guatemala, iar vărul său a fost rănit, după ce au fost prinşi în vecinătatea casei unui necunoscut, în timp ce încercau să captureze unul dintre personajele jocului Pokemon Go, informează Daily Mail, citat de mediafax.ro.  Jerson Lopez de Leon, în vârstă de 18 ani, a fost ucis într-o ambuscadă, iar vărul său, Daniel Moises Picen, 17 ani, a fost rănit, pe o stradă din oraşul Chiquimula, Guatemala.
În jur de 20 de cartuşe folosite au fost găsite de către poliţia locală la locul crimei, unde cei doi tineri încercau să captureze creaturile virtuale.
Jerson a decedat la spital, iar vărul său a fost tratat pentru rănile la picior, cauzate de gloanţele trase de un necunoscut.”Nu ştiu de ce fiul meu a ieşit din casă. Era deja în pat când vărul său i-a trimis un mesaj spunându-i să iasă afară pentru a descărca un joc la câteva case distanţă”, a declarat Rosalinda, mama băiatului de 18 ani.
VEZI ȘI: VIDEO FOTO – ISTERIA Pokemon Go la SIBIU. Sibienii au intrat și ei în joc. Iată HARTA virtuală a orașului!
Pokemon Go, probleme în toată lumea
Un şofer a fost amendat în West Midlands, Marea Britanie, pentru că se juca în timp ce conducea; doi jucători au fost împuşcaţi în Florida, după ce proprietarul unei locuinţe a crezut că sunt nişte hoţi; în Bosnia autorităţile avertizează populaţia să evite zonele unde s-ar mai afla mine rămase în urma războiului, iar în Indonezia poliţiştilor le-a fost interzis să joace Pokemon Go în timpul orelor de lucru, urmând ca decizia să fie extinsă asupra întregului cadru militar. copil mortPokemon GO este noul joc pentru mobil lansat de Nintendo care a devenit una dintre cele mai descărcate aplicaţii din lume, cu milioane de instalări în mai puţin de o săptămână, potrivit Ziarului Financiar.

Ultima oră

Un răspuns la “FOTO – Prima persoană decedată din cauza Pokemon Go. A fost ucis în timp ce alerga după un pokemon”