Fostul primar al Șelimbărului pare un om total schimbat față de acum mai bine de șase luni, când a fost plasat în arest la domiciliu de către procurorii DNA. Maricuța a mai slăbit și parcă a întinerit, lucru vizibil din fotografiile postate pe Facebook.
Daniel Maricuța a redevenit activ odată cu faptul că a scăpat de arest la domiciliul, după șase luni în care magistrații au prelungit de fiecare dată această masură cu câte 30 de zile. Ultima dată s-a întâmplat în data de 20 aprilie 2016, atunci când completul de judecată a admis cererea procurorilor DNA de prelungire a măsurii de arest preventiv pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 24.04.2016 până la data de 23.05.2016 inclusiv.
A revenit on-line. Pe Facebook!
După ce a scăpat din arestul la domiciliu și acum este cercetat în stare de libertate, dar sub control judiciar, Maricuța revine încetul cu încetul în viața cotidiană. Fostul edil și-a reactivat contul de Facebook, acolo unde are activitate din ce în ce mai intensă. Maricuța a postat și o primă fotografie după ce a scăpat din arestul la domiciliu, fotografie din care se observă că este un om total schimbat, cel puțin din punct de vedere fizic.
A stat șase luni în arest la domiciliu
Maricuța nu a scăpat însă și de dosarul în care el și Elena Scumpu sunt acuzaţi de constituire de grup infracţional şi luare de mită. Primarul din Şelimbăr, Daniel Maricuţa, a fost reţinut, în 25 noiembrie, de DNA, fiind acuzat de constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi spălare de bani, după ce ar fi constituit o grupare ce avea ca scop dobândirea de terenuri prin falsificarea de procese-verbale şi vânzarea acestora ”peste preţul pieţei. Tot atunci, a fost reţinută şi secretara primăriei, Elena Scumpu, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, în formă continuată şi luare de mită. O zi mai târziu, Tribunalul Alba a dispus măsura arestului la domiciliu pentru primarul şi secretara din Şelimbăr, în timp ce alte 17 persoane, din care şase reţinute iniţial, au fost puse sub control judiciar. Decizia Tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Alba Iulia. Foto: Facebook