Participarea de astăzi, la Sibiu, a istoricului Lucian Boia, la prezentarea noii sale cărți, „Straina istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe)”, mi-a dovedit nevoia pe care încă o mai avem de-a discuta pe seama dictaturii de care (spunem că) ne-am eliberat cu peste 26 de ani în urmă. Or, cu profesorul Boia orice discuție pe această temă este nu numai necesară – fiind unul din cei mai avizați cercetători ai epocii respective, ci și una extrem de plăcută. Deși domnia sa a declarat că „s-a săturat să tot discute de comunism”, publicul îl așteaptă, cu fiecare ocazie, curios să afle ce-a mai găsit profesorul bun de tipar, pe acest subiect. Și, de fiecare dată, profesorul nu-i dezminte pe iubitorii cărților sale. Așa s-a întâmplat și în această frumoasă zi de mai, la librăria Humanitas.
Noua carte a lui Lucian Boia pare un mic tratat de istorie a comunismului. Cu toate că, acum câțiva ani, făcea vâlvă apariția Raportului comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, nu cred că sunt mulți cei care s-au grăbit să-l și citească. Totul s-a consumat în Parlament. A fost o manifestație scandaloasă, de-a dreptul șocantă, prin atmosfera încinsă de unii aleși nostalgici, în care președintele de-atunci, d-l Traian Băsescu, a dat citire Raportului. Cu siguranță, bruiajul vocii patriotului naționale a mizat pe lehamitea marelui public față de un asemenea subiect și pe scurtimea memoriei colective. Efectul scontat a fost, cred eu, în mare parte atins: raportul n-a avut viață lungă, pentru marele public. Nu cred că același lucru se va întâmpla cu „Strania istorie” a profesorului Boia.
Este o carte ca toate cărțile acestui autor, care s-a impus cu stilul accesibil, echilibrat și la obiect. Lucian Boia este scriitor de cărți de istorie pe înțelesul tuturor. Numai operele venerabilului Neagu Djuvara mai pot intra în această categorie, bucurându-se de același succes la public. Succes datorat simțământului de responsabilitate ce-i animă pe cei doi autori și cercetători. Ca în toate cazurile când se ocupă de Istorie, și în cazul de față, Boia te introduce subtil și elegant în subiect. Multe din ideile sale îți par familiare pentru că sunt de bun simț. Oricine a trăit comunismul le acceptă ca pe niște adevăruri. Nimic nu apare confuz, totul e limpede și simplu de înțeles. Spre deosebire de Raportul prezidențial, Lucian Boia nu judecă comunismul, nu-l etichetează ilegal și criminal. În felul său caracteristic îl califică drept o „imensă greșeală”.
Dar cartea merită să fie citită nu doar de cei care au trăit comunismul. Generațiile tinere au nevoie de acest compendiu de istorie. Nu sunt specialist, dar cred că așa ar trebui să arate manualele de istorie pentru elevi. Cu idei clare, bine documentate și trimiteri inspirate spre tot ce poate defini contextele în care apar marile eveniment, cultura generală a tinerilor n-ar avea decât de câștigat. Și, mai mult decât atât, pregătirea pentru viața personală și socială. Ce se întâmplă astăzi este exact inversul. Școlile nu mai trezesc interesul pentru cultura generală, motiv principal pentru care tinerii nu mai citesc. Victime sigure ale manipulărilor viitoare.
Ascultându-l pe autorul „Straniei istorii”, mă gândeam că viitorul școlii românești depinde de cărți ca ale domniei sale. Am tot auzit comentarii care mai de care mai tăioase despre manualele de istorie. Marele merit al profesorului Lucian Boia nu este numai acela că a pus problema demitizării istoriei. Sau că este un reper în domeniul istoriei ideilor și imaginarului. Mai mult decât alții, cred că Boia este modelul istoricului de școală nouă. Vreau să spun al creatorului de cărți de învățătură.
Cu stilul Boia, intrat în curicculum învățământului preuniversitar, ar apărea și în România nu doar o școală altfel, o școală nouă, eliberată de limitele și tabuurile impuse de ideologii politice. Ar apărea, în sfârșit, cetățeanul român, posesor al discernământului civic născut dintr-o serioasă cultură generală.